Rânduri de suflet din partea unei paciente a spitalului din Alba Iulia. “Vă rog să primiți acest mesaj ca un gest de apreciere”

“O mare bucurie să împărtășim cu voi toți cel mai recent mesaj transmis de către o pacientă, care a compus un frumos cântec-în semn de apreciere pentru îngrijirile medicale primite”, au transmis represzentanții unității medicale.

”Către conducerea Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia,

Mă numesc Alina Jumolea și, în semn de profundă recunoștință pentru activitatea remarcabilă desfășurată de personalul spitalului dumneavoastră, am compus un mic cântec, o poezie din suflet. Este o modestă dar sinceră mulțumire pentru toți cei care oferă alinare, grijă și speranță, zi și noapte.

Vă rog să primiți acest mesaj ca un gest de apreciere față de echipa Spitalului Județean Alba Iulia și, dacă doriți, îl puteți împărtăși colegilor dumneavoastră.

Un cântec pentru Spitalul din Alba Iulia

de Alina Jumolea – 6 Mai 2025

Oh, Spital din Alba Iulia, casă mare și bună!

Când cineva e trist și bolnav, tu ești ca o mână

Blândă care-l ajută, ca o rază de soare,

Ce pătrunde prin nori, aducând alinare.

Aici vin oameni dragi, cu sufletul greu,

Și găsesc ajutor, un zâmbet mereu.

Mâini pricepute, ca ale bunicuței,

Îngrijesc cu iubire, ca pe flori din grădină.

Ești ca un far în noapte, când drumul e greu,

Un adăpost sigur, trimis de Dumnezeu.

Aduci speranță-n suflet, alungi orice teamă,

Ești un loc de putere, o mână ce-ndrumă.

Pentru toți cei ce-acolo muncesc zi și noapte,

Cu inimi bune și gânduri curate,

Un mulțumesc din suflet, ca o floare de mac,

Pentru binele care-l fac, ce-ajunge un leac.

Spital din Alba Iulia, să fii mereu lumină,

Pentru oricine-ajunge, cu inima plină.

Să aduci sănătate, zâmbete pe față,

Și inimilor triste să le dai viață.

Cu respect și recunoștință,

Alina Jumolea”

Despre Redacția ProAlba 41724 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*