R. Buglea: „I-am văzut pe colegii din PSD că nu știu în ce parte să voteze”

bugleaConsilierul local Rareș Buglea a precizat, în conferința de presă de vineri, de la sediul PNL , că alianța USL din Alba Iulia merge prost. Acesta a facut în special referință la colegul său consilier Ovidiu Jidveian despre care spune că l-a surprins cu un vot surpriză la votarea proiectului STP din Consiliul Local.

„Transmit îndemnul către colegii consilieri locali din USL, mai precis către liderul acestora, avocatul Ovidiu Jidveian, să reluăm practica de a ne întâlni cu toții înainte de ședințele de CL și să ne spunem punctele de vedere, pentru că ne trezim acolo că unii ne bulversează. I-am văzut și pe colegii din PSD că nu știu în ce direcție să voteze… anti – atunci când li se pare că Puterea o ia razna sau să își urmeze liderul de formațiune și să voteze cu Puterea, chiar dacă acest lucru este în detrimentul cetățenilor. Pentru asta mă văd nevoit să refacem ABC-ul opoziției.”, a precizat Buglea.

Vedeți mai jos întreaga declarație a consilierului Rareș Buglea:

Despre Redacția ProAlba 37777 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*