Un grup de zece artiști români și străini, din Franța, au protestat la „Salonul de Carte de la Paris” față de absența scriitorilor români de anvergură, care au refuzat să vină la eveniment, în semn de protest față de conducerea ICR. Protestatarii, purtând măști măști cu chipurile lui Mircea Cărtărescu, Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, au împărțit manifeste cu „ICR off”, în semn de protest față de conducerea Institutului Cultural Român.
Potrivit Digi24, jandarmii care asigurau paza i-au bruscat pe tineri și i-au obligat să părăsească atât standul României, cât și salonul.
La scurt timp după protest, standul României de la Salon du Livre a fost vizitat de Francois Hollande, preşedintele Franţei, care a inaugurat, joi seara, cea de-a 33-a ediţie a prestigiosului eveniment unde ţara noastră are statut de invitat de onoare.
Despre incident, Andrei Marga a declarat că nu şi-a dat seama de vreun protest şi că a fost preocupat de primirea preşedintelui francez.
„Eu trebuie să vă spun foarte sincer, am fost preocupat de primirea preşedintelui Hollande, care a fost foarte informat asupra standului nostru, asupra prezenţei româneşti. Nu mi-am dat seama să fie vreun protest. Ce a făcut fiecare, individual, nu era treaba mea să-i urmăresc. Poate că au fost proteste, puteţi consulta principalii intelectuali ai ţării şi veţi avea, cred, aceeaşi opinie pe care şi eu am exprimat-o”, a adăugat preşedintele ICR.
Scriitorul Andrei Pleşu a confirmat, pe 15 martie, că nu va participa la Salonul de Carte de la Paris şi că a anunţat conducerea instituţiei despre decizia sa încă de acum două luni. „Drumurile în străinătate şi călătoriile mai lungi îmi sunt dozate de medici cu foarte multă rigoare, dar nici nu sunt încântat să colaborez cu ICR-ul în formula lui actuală. I-am anunţat încă de acum două luni că nu particip”, a spus Andrei Pleşu.
Preşedintele Institutului Cultural Român, Andrei Marga, a precizat, marţi, într-o scrisoare că Andrei Pleşu nu a fost invitat la Salon du Livre de ICR, ci de editura franceză căreia ICR i-a plătit traducerea volumului său şi spune că scriitorul „atacă continuu, fără a se informa”.
Printre scriitorii care au anunţat că se retrag de la ediţia din acest an a Salon du Livre se numără Mircea Cărtărescu şi Gabriel Liiceanu.
Totodată, scriitorul Neagru Djuvara a declarat, marţi, că nu va lua parte la Salonul de Carte de la Paris deoarece o întâlnire-dialog cu scriitorul Jean d’Ormesson, „promisă” în cadrul evenimentului de fostul preşedinte al ICR, Horia Roman Patapievici, nu s-a materializat.
De asemenea, scriitoarea Ana Blandiana a declarat, tot marţi, că nu va reprezenta la Salon du Livre de la Paris nici Guvernul României, nici Institutul Cultural Român, ci propriile sale cărţi şi literatura română, care este invitat de onoare al salonului.
„Voi fi la Paris ca invitată a Ministerului Culturii Francez şi dintr-o obligaţie firească faţă de editorul meu din Franţa, care îmi lansează volumul de nuvele fantastice «Les Saisons», finanţat de el însuşi, fără ajutorul ICR. Nu voi reprezenta la Salon du Livre nici Guvernul României, nici ICR, ci propriile mele cărţi şi literatura română care este invitat de onoare al salonului”, a spus Ana Blandiana.
Salonul de Carte de la Paris, una dintre cele mai mari manifestări literare internaţionale, se desfăşoară în perioada 22 – 25 martie.
Salonul Internaţional de Carte de la Paris are o medie de 180.000 de vizitatori pe ediţie. Salon du Livre reuneşte în fiecare an peste 1.000 de expozanţi din 40 de ţări, 30.000 de profesionişti ai pieţei editoriale internaţionale şi peste 2.000 de autori din toată lumea. Bugetul ICR pentru Salonul Cărţii de la Paris se ridică la aproximativ 700.000 de euro.
Foto: evz.ro

Fii primul care comentează