Proiect ”Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală a Municipiului Sebeș”. Comunicat de presă

Proiect ”Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală a Municipiului Sebeș” – cod proiect 106138

Grupul de Acțiune Locală Sebeș se implică pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale și stimularea implicării comunităților în dezvoltarea locală, prin formarea unui parteneriat local și implementarea unei Strategii de Dezvoltare Locală (SDL).

Strategia de Dezvoltare Locală propune măsuri pentru rezolvarea unor probleme stringente ale zonelor marginalizate și defavorizate din municipiu și stabilește prioritățile de investiții pentru care se va putea solicita finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană în perioada următoare.

Parteneriatul propune o abordare integrată în soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitățile marginalizate, prin corelarea și asigurarea complementarității între investițiile în infrastructură de tip FEDR (finanțate prin Programul Operațional Regional – POR) și măsurile de tip FSE destinate resurselor umane, educației și serviciilor socio-medicale (finanțate prin Programul Operațional Capital Uman – POCU).

În cadrul procesului de elaborare a Strategiei au loc mobilizarea comunității marginalizate și consultarea actorilor locali, realizarea unui Studiu de referință la nivelul teritoriului SDL și declararea zonei urbane marginalizate pentru care este dezvoltată strategia DLRC și stabilirea teritoriului SDL.

În cazul în care Strategia va fi selectată pentru finanțare proiectele POR și POCU ce vor fi propuse spre finanțare de către organizațiile interesate vor viza investiţii complementare axate atât pe infrastructura (de locuire  – locuinţe sociale, infrastructura socială – educaţie, sănătate, servicii sociale, amenajarea spațiului urban degradat şi/sau ale spațiilor publice urbane, etc.) cât și pe servicii  (măsuri destinate încurajării ocupării  – inclusiv prin activităţi de economie socială de inserţie și dezvoltării serviciilor socio-medicale la nivel comunitar, inclusiv implementarea unor activităţi de dezvoltare comunitară integrată  – informare/consiliere/mediere etc.).

Pentru mai multe amănunte vă rugăm să ne contactați la tel. 0258 731 004 – interior 129 și pe e-mail: gal_sebes@yahoo.com. Persoană de contact Duvlea Nicoleta – facilitator.

 

 

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*