Programul Festivalului Internaţional de Film Etnografic Zlatna din 14-16 iunie

zlatnaÎn perioada 14-16 iunie 2013 are loc prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film Etnografic Zlatna. “Avem plăcearea de a vă invita să fiţi alături de noi la acest eveniment cultural special, păşind pe străzile istoricului  “Târg de aur” – Ampelum. Aici – în Zlatna – are loc singurul festival internaţional etnografic din România, unde aşteptăm cu nerăbdare să vă prezentăm pelicule ale cineaştilor români şi străini, într-un decor ce aminteşte de originile poporului nostru. În cadrul festivalului vă anunţăm că va fi organizat şi un spectacol surpriză, care ne dorim să impresioneze plăcut pe toţi participanţii. Am fi onoraţi să ne bucurăm împreună de această sărbătoare a oraşului Zlatna, o sărbătoare a spiritului românesc.” Se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Programul Festivalului este următorul:

Vineri 14 iunie 2013

Ora 18.00-19.00 Parada portului popular din zona Zlatna – localnicii din satele ce aparţin de oraşul Zlatna vor veni însoţiţi de către preotul comunităţii să îşi prezinte portul, obiceiurile şi cântecele în faţa oaspeţilor de seamă ai urbei; parada se desfăşoară pe aleea pietonală între locomotiva Mocăniţa şi stadion

Ora 19.00-20.00 Moment artistic – muzică şi dansuri populare specifice zonei (Traian Jurchelea)

Ora 20.00       Deschiderea festivalului

20.00- 20.30   Prezentatorul anunţă care este scopul şi obiectivul acestui festival, iar primarul şi invitaţii speciali vor ţine scurte discursuri de „Bun venit!”; se va prezenta componenţa juriului

20.30-21.15    Moment artistic – ISTORIA ZLATNEI – o reconstituire artistică a tumultoasei existenţe milenare a străvechiului Ampelum; spectacol regizat de Gabriel Boholţ

21.45-22.00     Prezentatorul anunţă ce filme vor rula în această seară

22.05 – 23.30  Vor rula filme intrate în concurs, iar prezentatorul va spune câteva cuvinte despre fiecare film

 

Sâmbătă 15 iunie 2013

20.00 – 20.20  Prezentatorul anunţă programul celei de-a doua zile a festivalului

20.20-21.25     Moment artistic – Etno-Flacăra: Tică Lumânare & friends

21.25-21.30     Prezentatorul anunţă filmele care vor intra în competiţie în această seară

21.35-23.00     Vor rula filmele acceptate la jurizare; scenariul fiecăruia dintre acestea va fi amintit pe scurt de către prezentator

23.00-23.15     Maestrul Geo Saizescu şi reputatul actor Sebastian Papaiani ne împărtăşesc din clusile filmării peliculei „La Porţile Pământului”, turnate chiar în zona unde astăzi se desfăşoară FIFE Zlatna

23.20-01.00    Va fi prezentat filmul artistic românesc, de lung metraj:

„La Porţile Pământului”, în regia maestrului Geo Saizescu, cu o distribuţie demnă de invidiat: Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani, George Constantin, Magda Barbu, Ilinca Tomoroveanu, Florina Luican şi Mitzura Arghezi

Duminică 16 iunie 2013

20.30-21.00    Prezentatorul anunţă începerea festivităţii de premiere

21.00-22.00    Decernarea premiilor filmelor câştigătoare şi vizionarea acestora

22.00-22.30    Primarul şi invitaţii FIFE Zlatna ţin scurte alocuţiuni la încheierea festivalului

22.30 -23.00   Spectacol folcloric

23.00              Masa festivă

 

 

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*