Primăria Alba Iulia intervine cu tot dispozitivul pentru situații de urgență, transmite Gabriel Pleșa

În condițiile prelungirii codului portocaliu până miercuri, 13 iunie, Primăria și structurile responsabile sunt în alertă permanentă. După ce duminică, în condițiile aceluiași cod portocaliu, s-au înregistrat averse torențiale cu 35-40 litri/mp, acestea pot ajunge în perioada următoare, izolat, la peste 60 l/mp.

Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și Poliția Locală Alba Iulia au fost ieri în acțiune până târziu în noapte, iar azi au luat-o de la capăt. S-a intervenit cu motopompe și alte utilaje acolo unde situația a cerut-o. Poliția Locală a dirijat circulația, a preluat sesizările și le-a transmis în timp operativ către factorii responsabili și a transferat echipamente dintr-o  locație în alta în funcție de necesitate.

Îi asigurăm pe albaiulieni că facem tot ce ne stă în puteri, alături de celelalte instituții și societăți publice cu atribuții în gestionarea acestor situații, pentru a reduce impactul fenomenelor meteorologice extreme din aceste zile asupra gospodăriilor și bunurilor lor. Mai mult, intervenim și în proximitatea municipiului, când suntem solicitați și putem, de exemplu colegii din SVSU au mers astăzi la Șard. Preluăm sesizări în continuare, 24 ore din 24, prin dispeceratul Poliției Locale – telefon 0258 989, a transmis, luni, primarul Gabriel Pleșa.

Despre Redacția ProAlba 37777 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*