Prefectul Nicolae Albu continuă deplasările în teren pentru verificarea lucrărilor care se desfășoară la principalele obiective de investiții din județ
Prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, împreună cu șeful Secției Drumuri Naționale Alba, ing. Liviu Hondola și șeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ Alba, Comisar Șef de Poliție Dorin Davidaș, s-au deplasat în Munții Apuseni, unde se efectuează lucrări de consolidare pe DN 74 și DN 74A, analizând la fața locului stadiul lucrărilor și măsurile specifice întreprinse pentru fluidizarea circulației.
Pe DN 74, la km 55 se consolidează infrastructura pe o lungime de 235 ml. Pe acest sector de drum se efectuează lucrări de consolidare, prin zid de sprijin, din care s-au executat 39 de tronsoane din totalul de 49. Se execută un podeț, urmând montarea parapeților metalici, amenajarea albiei râului și așternerea de covor asfaltic.
Ordinul de începere al lucrărilor a fost dat în data de 13.05.2024, durata de execuție fiind de 6 luni.
Pe DN 74A se execută lucrări pentru protejarea corpului și a platformei drumului pe trei sectoare cuprinse între km 8+350 și km 8+650, porțiuni afectate de viiturile repetate care au avut loc în zonă: realizarea părții carosabile, a acostamentului și amplasarea de parapet. Pentru asigurarea stabilității corpului drumului au loc lucrări de drenarea și scurgere a apelor și lucrări de consolidare cu structură de sprijin formată din coloane forate.
Ordinul de reîncepere al lucrărilor a fost dat în data de 12.08.2024, durata de execuție fiind de 9 luni. Până în acest moment au fost executate: organizarea de șantier, platformele de lucru pe sectoarele 1 și 2, 28 de piloți forați pe sectorul 1, 2 tronsoane de grindă de rigiditate pe sectorul 1 și 40 de piloți forați pe sectorul 2, urmând a fi finalizat și sectorul 3 cu 24 de piloți forați.
,,Am ținut neapărat să mă deplasez la fața locului, alături de specialiști în domeniu pentru a mă asigura că lucrările la infrastructura din zonă se execută la termen și de un bun nivel calitativ. Punerea în siguranță a sectoarelor de drum și totodată a participanților la trafic, fluidizarea circulației reprezintă principalele obiective, pe care trebuie să le transpunem în realitate”, a precizat prefectul Nicolae Albu.
Laboratorul de anatomie patologică al Spitalului Județean de Urgență Alba prelucrează probele recoltate de la femeile din județul Alba care s-au înscris în Programul de screening pentru cancerul de col uterin. De la începutul campaniei, …
Ieri, 2 aprilie 2024, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din …
Până la data de 29 ianuarie 2021, în județ s-au înregistrat 13820 de persoane confirmate pozitiv, 12720 de persoane vindecate și 371 de decese. Joi, în Alba, au fost prelucrate 627 de probe (386 la SJU …
Fii primul care comentează