
La data de 15 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană s-ar fi electrocutat, în gara de la Războieni- Cetate. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 41 de ani, din municipiul Târgu Mureș, care ar fi urcat pe o locomotivă, pentru a efectua reparații, ar fi fost electrocutat. Din nefericire, bărbatul a decedat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, precum și pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs acest eveniment, a transmis, sâmbătă, Biroul de presă al IPJ Alba.
Fii primul care comentează