
La data de 21 aprilie 2025, în jurul orei 19.45, polițiștii din Sebeș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Pianu de Jos, o persoană ar fi căzut lângă o motocicletă și este în stare de inconștiență.
ȘTIREA INIȚIALĂ POATE FI CITITĂ AICI
Din primele verificări efectuate de către polițiști, a reieșit că un tânăr de 26 de ani, din localitatea Pianu de Jos, în timp ce se afla pe motocicletă, în mers, fără ca motorul să fie în funcțiune, întrucât ar fi rămas fără alimentarea cu combustibil, ar fi fost lovit de fulger și a căzut pe partea carosabilă, inconștient.
Tânărul a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgențe Alba, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, transmite, luni seara, Biroul de presă al IPJ Alba.
Fii primul care comentează