Precizări din partea IPJ Alba în cazul femeii care a fost găsită moartă într-o casă din Sebeș

În această dimineață, în jurul orei 09,00, în urma unui apel prin 112, prin care a fost semnalată producerea unui incendiu la o locuință din municipiul Sebeș, polițiștii din Sebeș s-au deplasat la fața locului, pentru efectuarea de cercetări. Incendiul a fost lichidat de către pompieri, iar în interiorul locuinței a fost identificat cadavrul unei femei, în vârstă de 65 de ani, proprietara locuinței. La examinarea sumară a cadavrului, nu au fost identificate urme de violență, iar acesta a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei morții. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și distrugere din culpă.

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*