La data de 13 iunie 2022, în jurul orei 13,00, un minor în vârstă de 5 ani, din Cugir, în timp ce se afla, împreună cu mama sa, pe malul râului Cugir, ar fi alunecat în apa râului și ar fi fost luat de apă. În scurt timp s-a reușit scoterea acestuia din albia râului, dar, în ciuda eforturilor de resuscitare ale cadrelor medicale, minorul a decedat.
În cauză, cercetările sub continuate, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, transmite Biroul de Presă al IPJ Alba.

Fii primul care comentează