Povestea lui Ahile, un cățel lovit de o mașină. “Pașii spre recuperarea sufletească sunt direct proporționali cu trauma fizică pe care a suferit-o”

Ahile a ajuns în adăpostul public Alba Iulia în urma unui apel, spre politie, făcut de către persoana care a văzut momentul în care acesta a fost lovit de o mașină. Deși este malinos bănuim că a fost abandonat pentru că arata deplorabil, era subnutrit, speriat, necastrat și fără microcip.

Inițial nu știam cât de gravă este starea lui dar văzând că nu răspunde la tratamentul din adăpost, am decis împreună cu medicul responsabil că are nevoie de mai multe investigatii și l-am internat la Cluj, așa cu procedăm cu toate cazurile medicale ale cățeilor din adăpost și care din păcate nu sunt puține.

Pronosticul lui era rezervat, un câine aparent agresiv care avea nevoie de trei intervenții serioase și multă recuperare.

Deși mai avem facturi mari de plătit am decis să mergem înainte și de acesată dată, doar nu puteam să-l lăsăm așa…

Țin să menționeaz că în acest punct a apărut Alexandra, tânăra care sunase la poliție în acea seară și care a început să se intereseze de Ahile cu intenția de a-l adopta. Operațiile au decurs bine, Ahile a fost externat și trăiește acum alături de familia adoptivă care face eforturi mari să-i recâștige încrederea în oameni.

Pașii spre recuperarea sufletească sunt direct proporționali cu trauma fizică pe care a suferit-o dar suntem siguri că a ajuns pe cele mai bine mâini și măcar de acum înainte o să aibă viața pe care o merită, transmit cei de la Asociația Prietenii lui Azor.

Dacă doriți să ne ajutați să ajutăm în continuare o puteți face printr-o donație în unul dintre conturile noastre:

RO94BTRLRONCRT0470679601

RO44BTRLEURCRT0470679601

Paypal: prieteniiluiazor@gmail.com

Recipient: Asociația Prietenii lui Azor

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*