Polițistul din Alba care a incendiat mașina iubitei sale va fi cercetat în libertate

judecatPolițistul din Alba care, în urmă cu câteva zile a incendiat, din gelozie, mașina iubitei sale va fi cercetat în stare de libertate. Vezi mai jos comunicatul poliției cu privire la acest caz.

„În cursul zilei de 1 iulie, agentul şef de poliţie I.N.A., din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a fost prezentat Tribunalului Alba pentru judecarea recursului declarat împotriva încheierii pronunţate de Judecătoria Alba Iulia în data de 28.06.2013, prin care s-a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, sub aspectul comiterii infracţiunii de „distrugere”, faptă prevăzută de art. 217 alin 1 şi 4 din Cod Penal, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. „d” din Codul Penal.  

Completul de judecată al Tribunalului Alba a dispus revocarea mandatului de arestare preventivă şi cercetarea agentului în stare de libertate,  luând faţă de acesta măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile.

În conformitate cu prevederile articolului 65 aliniatul 2 şi 4 din Legea nr. 360/2002, privind statutul poliţistului, I.N.A. a fost pus la dispoziţia unităţii şi va îndeplini acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de către şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, iar declanşarea cercetării prealabile a agentului a fost suspendată până la finalizarea cercetărilor efectuate în dosarul penal.”

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*