La data de 29 ianuarie 2018, poliţiştii din Ocna Mureş l-au depistat şi reţinut pe un bărbat de 43 de ani, din comuna Noşlac, posesor al unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Alba. Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de un an, 6 luni şi 20 de zile închisoare pentru comiterea de infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, fapte prevăzute de art. 18, alin. 1 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Condamnatul a fost depus în penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei.

Fii primul care comentează