Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba, împreună cu reprezentanții altor instituții din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, au continuat și în acest sfârșit de săptămână, activitățile informativ – preventive. Sute de participanți la manifestările publice și cultural artistice au primit recomandări din partea polițiștilor.*
În perioada 25 – 26 iunie 2022, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi ”Avram Iancu” Alba, specialiști ai Centrului de Prevenire, Evaluare și consiliere Antidrog Alba și ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Alba Iulia, au continuat acțiunile de informare în scopul prevenirii consumului de droguri și a victimizării din infracțiuni, de orice fel.
Activitățile au fost desfășurate în comuna Săsciori și localitatea Căpâlna, cu ocazia manifestării cultural-artistice „Festivalul Cetăților Dacice” și la Zlatna, cu ocazia manifestărilor prilejuite de Zilele orașului Zlatna.
Polițiștii au discutat cu peste 600 de persoane despre riscurile și consecințele devastatoare pe care drogurile le au asupra organismului, iar doritorii au putut testa, prin ochelari simulatori, efectele consumului unor astfel de substanțe.
Subiectele abordate au vizat și prevenirea consumului de alcool, dar și a furturilor din locuințe, fiind totodată acordate și recomandări legate de comportamentul preventiv.
Activitățile au fost realizate cu sprijinul Centrului de Cultură Augustin Bena din cadrul Consiliului Județean Alba.
Activitățile informativ-preventive vor continua şi în perioada următoare, aducând în prim plan tinerilor, riscurile la care se expun atunci când consumă substanțe psihoactive sau băuturi alcoolice.
În această dimineață, pe raza municipiului Sebeș, are loc o acțiune în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte care pot afecta climatul de ordine și siguranță publică. Polițiști de ordine publică, rutieră, investigații …
Văzând situația epidemiologică din analiza indicatorului ratei de incidență a cazurilor de COVID–19 pentru perioada 28.01.2021 – 10.02.2021, respectiv 29.01.2021 – 11.02.2021 la nivelul tuturor unităților administrativ–teritoriale din județ, transmisă Comitetului Județean pentru Situații de …
Crystal Group, companie cu sediul în Drâmbar, face angajări pentru următoarele posturi. Cei interesați pot trimite un mail la adresa office@cristagroup.ro sau pot suna la numărul de telefon 0735.545.122: -electrician de întreținere și reparații – …
Fii primul care comentează