Policlinica din Alba Iulia revine, în curând, la Spitalul Județean de Urgență

Lucrările de extindere, modernizare și dotare în vederea readucerii policlinicii, de pe strada Mușețelului, la parterul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, se află în plină desfăşurare şi vor fi finalizate până la sfârşitul acestui an.

Această investiție, realizată cu fonduri europene și sprijin financiar din partea Consiliul Județean Alba, este foarte importantă pentru creşterea calităţii actului medical, pentru crearea unui nivel ridicat de confort atât pentru pacienţi, cât şi pentru medici, precum şi pentru obţinerea unui mediu integrat și coordonat, prin concentrarea serviciilor medicale într-un singur loc, care să conducă la o îngrijire mai bună a pacienţilor.

Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, s-a aflat astăzi pe şantier, unde lucrările au fost realizate în proporție de 40%. Au fost finalizate spatiile de lucru interioare, grupurile sanitare, iar în prezent se lucrează la partea de instalații (sanitare, termice și electrice). Noul ambulatoriu va beneficia de spaţii generoase şi de un flux astfel proiectat încât să asigure eficienţa şi calitatea actului medical.

Pe lângă extindere, ambulatoriul va fi dotat cu echipamente medicale de ultimă generație. Proiectul presupune, pe lângă lucrări de construcție și amenajare, inclusiv achiziția a 539 de echipamente medicale noi, au transmis, miercuri, reprezentanții Consiliului Județean Alba.

Despre Redacția ProAlba 41513 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*