PNL lansează o petiție on-line pe tema educației, iar în toamnă va depune în Parlament o moțiune simplă

educatiePartidul Național Liberal consideră că României trebuie să i se dea șansa de a avea un sistem educațional performant, care să permită creșterea competitivității și să facă din țara noastră un model de succes în secolul XXI. Pentru ca acest obiectiv să devină realitate, este nevoie de consens politic și de o abordare responsabilă, așa cum nu am avut în ultimele zile. Pentru un sistem educațional performant, este nevoie de stabilitatea legislației, de predictibilitate și de finanțare corectă. Din păcate, Guvernul PSD condus de Victor Ponta nu pare interesat de o reală îmbunătățire a Legii Educației, fapt demonstrat prin modul în care, prin ordonanță de urgență, a schimbat radical legea, fără niciun fel dezbatere publică.

Partidul Național Liberal a lansat marți, 15 iulie, petiția „CERE-I LUI VICTOR CIORBEA SĂ ATACE NOUA LEGE A EDUCAȚIEI LA CURTEA CONSTITUȚIONALĂ!” În acest fel, tragem un semnal de alarmă în ceea ce privește Ordonanța de Urgență nr. 49/2014, emisă de Guvernul Ponta cu dedicație pentru miniștrii Remus Pricopie și Mihnea Costoiu. Numeroase prevederi ale noii Legi a Educației contravin Constituției, întrucât afectează drepturi garantate de legea fundamentală, cum este dreptul la educație, fără consultarea celor vizați direct de aceste schimbări.

Partidul Național Liberal se solidarizează cu societatea civilă în demersul de contestare a OUG 49/2014 și face apel la cetățeni să semneze această petiție pentru a arăta Guvernului Ponta că vocea poporului nu poate fi ignorată. Deja au trecut 15 zile de când Ordonanța de Urgență a Guvernului PSD condus de Victor Ponta își produce efectele dezastruoase asupra sistemului de învățământ. PNL consideră că printr-un efort conjugat între clasa politică și societatea civilă cresc șansele de a-l convinge pe Avocatul Poporului, domnul Victor Ciorbea, să conteste la Curtea Constituțională noua Lege a Educației.

Partidul National Liberal nu va asista impasibil la distrugerea învățământului românesc și intenționează ca, la începutul sesiunii parlamentare din această toamnă, să redacteze o moțiune simplă prin care va cere demisia miniștrilor Pricopie și Costoiu.

Petiția „CERE-I LUI VICTOR CIORBEA SĂ ATACE NOUA LEGE A EDUCAȚIEI LA CURTEA CONSTITUȚIONALĂ!” poate fi accesată aici.

Despre Redacția ProAlba 40668 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*