La data de 8 februarie 2017, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş l-au identificat pe un bărbat de 34 de ani, din Săsciori, ca persoană bănuită de comiterea infracţiunilor de ,,vătămare corporală din culpă,, şi ,,părăsirea locului accidentului”, fapte comise în 27 noiembrie 2017.
Se are că, la data respectivă, M.E. de 34, de ani, din Săsciori, a condus o autoutilitara pe raza localității Petrești, respectiv pe strada 1 Mai, si a surprins si accidentat, pe o trecere de pietoni, o femeie de 30 de ani, aflată in traversare, cauzându-i acesteia vătămări corporale. Ulterior, M.E. a părăsit locul accidentului fără încuviințarea politiei, continuându-şi deplasarea spre Săsciori.
Faţă de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,vătămare corporală din culpă,, şi ,,părăsirea locului accidentului”.

Fii primul care comentează