Peste 21 de milioane de euro, bani nerambursabili, pentru viitorul tinerilor din Alba Iulia și din întreaga regiune

Construim primul campus dual din județ, unul dintre cele mai mari din Transilvania! Proiectul nostru a câștigat finanțarea europeană necesară pentru a păstra și califica aici, acasă, forța de muncă atât de necesară marilor angajatori din zonă, cât și celor pe care ne dorim să-i atragem în viitoarea Zonă Economică din oraș.
Astăzi, mai mult ca oricând, dovedim că știm și putem să lucrăm împreună, noi, administrațiile din Alba Iulia, Sebeș, Cugir, Blaj, împreună cu Consiliul Județean Alba și partenerii de la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – Extensia Alba Iulia, Liceul tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia, Liceul tehnologic „Apulum” Alba Iulia, Liceul tehnologic „Dorin Pavel” Alba Iulia, Liceul tehnologic Sebeș, Liceul tehnologic „I D Lăzărescu” Cugir și nu în ultimul rând cei din companiile Star Assembly, Star Transmission SRL, Bosch Automotive SRL, IPEC, ELIS PAVAJE, Larry&Cory Vermessungen, Uzina Mecanică Cugir și NOVA GRUP Cugir, iar rezultatele sunt uimitoare!
Și nu, n-am fi reușit singuri! Mulțumirile noastre merg către președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, și către deputatul Florin Roman, ale căror demersuri au făcut diferența pentru Alba Iulia și pentru întreaga regiune!, a transmis, vineri, primarul Gabriel Pleșa.
Despre Redacția ProAlba 37770 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*