Peste 200 de polițiști și jandarmi, mobilizați într-o acțiune desfășurată în județ. S-au dat amenzi de peste 62.000 de lei

Miercuri, 12 iulie 2023, peste 200 de polițiști și jandarmi din județul Alba au acționat, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

Cu ocazia acțiunilor desfășurate, au fost legitimate 553 de persoane și au fost verificate 340 de autovehicule.

Au fost constatate 158 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice și la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 62.480 lei. Au fost retrase 8 certificate de înmatriculare și au fost reținute 12 permise de conducere, din care două pentru conducere sub influența alcoolului și 6 pentru depășirea, cu peste 50 de kilometri/oră, a limitei legale de viteză.

Au fost efectuate 112 testări privind consumul de alcool și droguri.

De exemplu, în cadrul unei acțiuni care a fost organizată pe raza orașului Cugir, polițiștii au legitimat 97 de persoane și au verificat 46 de autovehicule și 12 societăți comerciale.

Cu ocazia acestei acțiuni, au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale.

La Teiuș, au fost legitimate 82 de persoane, au fost verificate 34 de autovehicule și au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.180 lei.

La acțiuni au luat parte și polițiștii locali.

Despre Redacția ProAlba 40098 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*