
Peste 91% dintre tinerii din anii terminali de liceu intenționează să își dezvolte abilitățile digitale în următoarele 6 luni, arată un studiu realizat de Samsung în cadrul caravanei educaționale Samsung „Trends of Tomorrow”. Studiul a fost realizat în perioada 16 octombrie – 5 noiembrie, pe un eșantion de 1911 de respondenți, cu vârsta cuprinsă între 16 și 19 ani, în 20 de licee din orașele Târgu-Jiu, Pitești, Focșani și Alba-Iulia.
Rezultatele studiului realizat de Samsung arată că tinerii petrec doar 3 – 4 ore pe Internet, principalele activități online fiind cu scop recreativ: 92% dintre liceeni folosesc acest timp pe rețelele sociale, 84% pentru a asculta muzică, iar 66% pentru viziona filme sau emisiuni.
Deşi timpul petrecut de tineri pe Internet este dedicat în mare parte divertismentului, deja 33% dintre cei care au răspuns la chestionare obișnuiesc să caute și informații despre carieră pe Internet, timpul alocat acestei activități fiind în medie de 1,6h pe săptămână. Caravana „Trends of Tomorrow” a venit în întâmpinarea acestei tendinţe, subliniind necesitatea alocării unui timp crescut pentru căutarea unor informaţii relevante pentru cariera viitoare.
Mai mult, relația cu tehnologia reprezintă un element definitoriu pentru tineri: 70% dintre ei dețin un smartphone, 19% o tabletă, în timp ce 60% dintre ei au un laptop sau o cameră foto.
Peste 2.700 de elevi din principalele licee din Târgu-Jiu, Pitești, Focșani și Alba-Iulia au participat la o Oră Smart, în care reprezentanții Samsung, alături de un specialist în resurse umane, au dezvăluit tendințele de pe piața muncii și importanța însușirii aptitudinilor digitale în carieră.
„Tinerii petrec online mai mult timp ca oricând, iar modul în care aceștia folosesc Internetul este decisiv pentru carierele lor viitoare. De aceea, prin „Ora Smart”, aplicația de Facebook de creare a propriului CV sau prin cursurile ECDL am vrut să le arătăm acestora importanţa abilităților digitale în obținerea unui loc de muncă și în succesul lor profesional. Ne bucurăm că am reușit să ajungem la un număr impresionant de elevi și să le vorbim despre cum pot investi în cariera lor încă de acum, prin însușirea abilităților digitale”, a declarat Mihaela Stănoiu, Marketing Manager Samsung România.”
La finalul orelor Smart, 85% dintre participanți au spus că au înțeles cât de importante sunt cunoștințele de utilizare a calculatorului în găsirea unui loc de muncă și mai mult de 60% au spus că au descoperit modalități noi de a găsi un job, respectiv au aflat lucruri noi despre tendințele de pe piața muncii.
Dacă 91% dintre tineri intenționează să-și perfecționeze abilitățile digitale în următoarele 6 luni, 87% vor să se informeze mai mult în viitor în legătură cu piața muncii și oportunitățile existente pentru tineri.
Întrebați ce materii care să îi ajute în carieră și-ar dori să fie incluse în programa școlară, cei mai mulți dintre elevi au menționat dezvoltarea de aplicații (47%), limbi străine moderne, cum ar fi norvegiana, suedeza, olandeza (44%) sau management de proiect (30%).
Samsung a inițiat, în 2011, campania educațională „Trends of Tomorrow”, parte a programului internațional de responsabilitate corporativă, ce are drept scop orientarea și dezvoltarea profesională a tinerilor din clasele terminale de liceu. În 2013, caravana Samsung „Trends of Tomorrow” a ajuns în 40 de licee din 9 orașe și a stat de vorbă cu peste 6.300 de elevi. Campania s-a desfășurat în două etape, caravana fiind prezentă în principalele licee din Craiova, Constanța, Ploiești, Sibiu și Galați (în prima etapă) și Târgu-Jiu, Pitești, Focșani și Alba-Iulia (în cea de-a doua etapă).
Despre Samsung Electronics Co., Ltd.
Samsung Electronics Co, Ltd. este un lider mondial în tehnologie, deschizând noi posibilități pentru oamenii de pretutindeni. Prin inovare și descoperire neîncetată, transformăm lumea televizoarelor, smartphone-urilor, calculatoarelor personale, imprimantelor, camerelor video, aparatelor casnice, sistemelor de LTE, dispozitivelor medicale, semiconductorilor și soluțiilor cu LED-uri. Avem 270,000 de angajați din 79 de țări, cu vânzări anuale de peste 187,8 miliarde dolari (US). Pentru a descoperi mai multe, vă rugăm să vizitați www.samsung.com.
Fii primul care comentează