Percheziții ale polițiștilor din Alba în Sibiu și Constanța. Doua persoane retinute si un prejudiciu de 100.000 de lei

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba în colaborare cu poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Sibiu şi Constanţa au efectuat, joi dimineata, un număr de 4 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Sibiu şi Constantă, la locuinţele şi sediile unor societăţi comerciale aparţinând unor suspecţi de înşelăciune. Au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe cărţi de identitate suspectate a fi falsificate, ştampile cu impresiunile unor societăţi comerciale, file de CEC şi bilete la ordin necompletate aparţinând unor firme, ordine de plata emise de către societăţi comerciale purtând ştampilele de acceptare la plată a unor unităţi bancare şi aparatură electronică.

La acţiune au participat 33 de poliţişti, din care 13 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sprijiniţi de către 20 de poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie Sibiu şi Constanţa. În cauză, la data de 8 octombrie, 2012, ofiţerii de investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, au început urmărirea penală faţă de Liliana L. (42 de ani) din judeţul Constanţa, Gheorghe F. (39 de ani) din judeţul Constanţa şi Iosif C.N. (38 de ani) din judeţul Argeş sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

În fapt, în sarcina celor 3 suspecţi s-a reţinut faptul că în cursul anului 2012, au reuşit inducerea în eroare a mai multor persoane, de pe raza judeţelor Sibiu, Vâlcea, Braşov, Prahova, Argeş, Constantă, Călăraşi, Olt, Teleorman şi Neamţ, de la care au ridicat marfuri pentru plata carora au folosit ordine de plata falsificate. În urma acţiunii din această dimineaţă, desfăşurată de poliţişti din cadrul I.P.J. Alba, în colaborare cu cei din cadrul I.P.J. Sibiu şi Constanţa, două persoane au fost reţinute. Prejudiciul estimat până în acest moment este de 100.000 de lei, fiind prejudiciate aproximativ 15 persoane juridice.

În urma probatoriului administrat în cauză, doi dintre suspecţi, Liliana L. şi Gheorghe F., au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, pentru săvârşirea infracţiunilor de înselaciune,  fals în înscrisuri sub semnatură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Tot astăzi, cei doi suspecţi urmează să fie prezentaţi procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Alba cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei de judecată în vederea arestării preventive.

 

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*