Pentru prima dată în România, un elev nevăzător a absolvit 12 clase în învăţământul de masa. Andreea Olaru, premiul I în fiecare an școlar!

Premieră naţională la un liceu din Zărneşti. Pentru prima dată în România, un elev nevăzător a absolvit 12 clase în învăţământul de masă. Mai mult decât atât, Andreea Olaru a luat premiul I în fiecare an, din clasa I şi până în a XII-a. Şi acest ultim an de liceu l-a încheiat cu brio, cu media generală de 9,74. „Am avut profesori minunaţi, le-am pus o mulţime de întrebări, m-au ajutat să descopăr extraordinar de multe lucruri care nici nu mă gândeam că există. Chiar un exemplu ar fi profesor nostru de istorie care ne-a făcut să ne punem întrebări la care eu nici nu m-am gândit”, ne-a spus Andreea, transmite bzb.ro.

Incredibila birocraţie
Pentru Andreea nu a fost deloc uşor. Asociaţia Catharsis, prin centrul de zi „Rază de lumină”, i-a oferit un aparat dactilo-braille, cu ajutorul căruia eleva putea să scrie. Acesta i-a fost luat în două rânduri de către Protecţia Copilului, pentru un motiv incredibil: să facă inventarul! Deşi aparatul era donat de Azota Popescu, preşedintele Asociaţiei Catharsis, special pentru Andreea, cei de la Protecţia Copilului Braşov l-au luat mai întâi la finalul clasei a IV-a. La începutul clasei a V-a, Azota Popescu a mers să o vadă pe Andreea la şcoală şi a aflat că nu mai are aparatul. A mers la Protecţia Copilului, l-a luat şi i l-a dat Andreei. Aparatul nu i-a fost luat o singură dată. În clasa a VIII-a i-a fost luat din nou, tot pentru un inventar. Numai că, în luna martie a acestui an, când era în clasa a XII-a, încă nu îi fusese adus înapoi. Azota Popescu a vizitat-o pe Andreea şi aşa a aflat că fata nu mai are aparatul. A mers din nou la Protecţia Copilului, a luat aparatul şi l-a înapoiat Andreei.

Premiul I în fiecare an
„Andreea a întâmpinat extrem de multe dificultăţi. În primul rând, nu i s-a asigurat asistent itinerant, aşa cum prevede legea. Părinţii ei şi-au asumat acest rol, chiar dacă nu aveau pregătire de specialitate. Au mers în fiecare zi cu ea la şcoală, au învăţat alfabetul Braille, au ajutat-o să ia premiul I în fiecare an”, a spus Azota Popescu.

O provocare pentru profesori
Pentru liceul zărneştean, prezenţa Andreei printre elevi a fost o provocare căreia profesorii şi elevii i-au făcut faţă cu succes. „A fost o experienţă inedită, în sensul în care a trebuit ca şi colegii mei, domnii profesori, să se pregătească, să studieze metode diferite de lucru, pentru că nu puteau folosi metodele obişnuite pentru elevii nevăzători. A fost o experienţă interesantă şi dificilă. Andreea este un copil deosebit şi îi mulţumim pentru rezultatele pe care le-a adus şi pentru cinstea pe care o face şcoli noastre”, a spus directorul Liceului Ioan Meţianu din Zărneşti, Ciprian Liviu Glogojanu.

Un drum deschis
Marele curaj de a trimite un elev nevăzător la o şcoală obişnuită l-a avut Azota Popescu, preşedintele Asociaţiei Catharsis, care, înainte să înceapă Andreea şcoala, a înfiinţat centrul „Rază de Lumină”. „Andreea ne-a demonstrat astăzi nouă, celor prezenţi pe acest platou, la festivitatea de premiere a elevilor din clasele a douăsprezecea, că se poate. O elevă nevăzătoare integrată în învăţământul de masă, după ce a fost pregătită la Centrul de Zi pentru Copii Nevăzători Braşov să citească şi să scrie în alfabetul Braille, a demonstrat astăzi şcolii româneşti, părinţilor, elevilor, că se poate”, a declarat Azota Popescu. Andreea încă ezită între o carieră de antropolog, filosof sau istoric, însă spune că, după ce va trece şi de Bacalaureat, se va decide ce cale va urma în viaţă. Continuarea articolului aici.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*