Între 18-20 august, în satul Smida din Parcul Natural Apuseni, participanții vor avea parte de un conținut de zi curajos și actual, în Zona Grow a festivalului, pe lângă muzică live și activități în natură.
Este cea mai completă experiență de festival care îmbină natura, statul la camping, concertele live și conținut cultural contemporan.
A șaptea ediție a Smida Jazz vine cu o propunere culturală mai amplă ca oricând, structurată pe patru teme mari: Creativitate, Lifestyle sănătos, Societate și Eco GREEN.
13 speakeri, experți pasionați în domeniile lor, vor deschide discuții interactive și ateliere despre: literatură, sexualitate, stil de viață sănătos, feminism, felul în care muncim, de ce și pentru cine muncim, jazz contemporan, fotografie, design și arhitectură, schimbări climatice și sustenabilitate și abordări legale asupra drogurilor în țările europene.
Din Lineup-ul Cultural Smida Jazz 2023 fac parte:
Dragoș Pătraru, jurnalist Starea nației
Marius Chivu, scriitor
Ionela Băluță, profesor universitar Universitatea București
Doru Șupeală, autor podcast Hacking Work
Vlad Zaha, criminolog, University of Oxford
Codin Orășeanu, jurnalist și co-fondator Black Rhino Radio
Victor Petric, fotograf
Liana Buzea, coach holistic de intimitate
Oana Simionescu, arhitectă și co-fondatoare FABER
Alexandra Trofin, arhitectă și vicepreședinta OAR Timiș
Ionuț Ruscea, activist eco și expert în sustenabilitate
Adrian Dohotaru, ong-ist green
Georgiana Grigoraș, jurnalistă, câștigătoarea premiului Superscrieri 2023
Abonamentele de festival și suplimentele de camping se pot cumpăra pe site-ul Iabilet.
Smida Jazz Festival este un proiect co-finanțat AFCN și sprijinit de: Birra Moretti, UniCredit Bank, MedLife, Wine Point, Match Point, Oscartielle Est Europa, Tatra Tea și Dorna.
Pentru mai multe detalii și noutăți privind desfășurarea festivalului, se pot accesa:
Fii primul care comentează