Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj, sprijiniţi de poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Alba, au efectuat patru percheziţii la domiciliile unor persoane din municipiul Blaj, bănuite de comiterea, în perioada 5 – 18 august 2016, a patru infracțiuni de furt din gospodăriile unor cetăţeni din municipiu, fapte prin care s-ar fi cauzat un prejudiciu de peste 1.200 de lei. Cu ocazia acestor percheziţii, poliţiştii au identificat mai multe scule electrice, în legătură cu care există suspiciunea că provin din furturi precum şi 38 de porumbei de rasă. Faţă de cei patru bănuiţi, cu vârste cuprinse între 15 şi 42 de ani, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat precum şi în vederea stabilirii întregii lor activităţi infracționale.

Fii primul care comentează