(P.E.) USR este schimbarea de care Blajul are nevoie!

Într-un oraș aflat sub stăpânire PNL de peste 20 de ani, este nevoie mai mult decât oricând de o schimbare. Fiindcă după ziua alegerilor comasații vor lucra împreună și la Blaj, singura alternativă adevărată este USR și Carmen Spătăcean.

Carmen Spătăcean și-a asumat riscul de a vorbi despre abuzurile PNL din Blaj. La Blaj firmele de casă au crescut în jurul PNL. Blăjenii își dau seama că această așa-zisă dezvoltare economică a orașului a fost o direcționare a banilor publici către prietenii cu care se puteau face afaceri. Cum altfel să interpretăm faptul că la Blaj câștigă lucrări mereu aceleași firme?!

De adăpostul de câini se îngrijește, pentru 10.000 de lei pe lună, finul primarului Rotar, med.veterinar Munțiu Ioan. Renovarea fațadei spitalului vechi cu ocazia vizitei Papei Francisc din 2019 și actuala lucrare de izolare termică a spitalului au fost atribuite firmei altui fin al lui Rotar, dl Hentea. Oare cum se explică faptul că și viitoarea bibliotecă a orașului este construită tot de o firmă al cărei patron este văzut frecvent în compania primarului Rotar, dl Sarlea Gheorghe?! Toată rețeaua de rigole, noul ambulatoriu al spitalului și costisitoarea centură ocolitoare au fost câștigate tot de o firmă care a crescut de când edilul Rotar este primar la Blaj, firma dlui Ilea. Și banii cheltuiți pe podul cu beculețe au mers tot către o firmă conectată la PNL, firma nașului deputatului PNL Roman Florin.

Păcat că cine trebuie să vadă închide ochii…

Aceasta nu este o dezvoltare reală, dragi blăjeni. Este o direcționare a banilor publici către buzunarele cele mai apropiate. Blajul se va umple în continuare de lucrări inutile, necerute de blăjeni!

USR vrea lucrări necesare oamenilor, care să le îmbunătățească viața zilnică. Nu vom accepta lucrările cu dedicație.

PNL a îndatorat Blajul cu credite pe care le vom plăti toată viața noastră noi și poate și copiii noștri.

USR și Carmen Spătăcean își doresc la Blaj egalitate pentru toți cetățenii, concursuri corecte, licitații corecte, un învățământ care să pună pe primul loc copilul și dezvoltarea sa și un sistem de sănătate în care ușa să se deschidă pentru toată lumea în mod egal, fără priorități pe motiv că ești cunoscut sau votant al PNL Blaj.

USR vrea ca numirea fără concurs a soției primarului Rotar în funcția de asistentă -șefa, care durează de peste 16 ani, să înceteze și să se facă un  concurs corect.

USR va revoluționa relația dintre blăjeni și administrația locală prin transparență. Consilierii USR vor raporta activitatea desfășurată în slujba blăjenilor. La PNL nu ați văzut asta. Deși sunt obligați prin lege să facă rapoarte anuale de activitate, consilierii PNL din Blaj, mulți cu 3-4 mandate în spate, nu au avut ce să raporteze! Ei sunt simple instrumente de vot, cu tupeu în a vă cere să îi mai votați încă și încă o dată.

În 9 iunie, la Blaj votăm Carmen Spătăcean și USR la consilieri, pentru că nu vrem să mai pierdem alți 4 ani din viața noastră!

 Acest material a fost comandat de Partidul Uniunea Salvați România (parte a alianței electorale ,,Alianța DREAPTA UNITĂ USR-PMP-FORȚA DREPTEI”) și realizat de operatorul economic SC NET Media Center S.R.L.  pe site: https://proalba.ro/. Cod unic de identificare: 21240009

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*