Dragi locuitori ai județului Alba,
De peste două decenii, ați acordat încrederea dumneavoastră candidaților PNL în cadrul alegerilor locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale. Această susținere constantă ne onorează și, în același timp, ne responsabilizează profund.
Prin votul acordat candidaților noștri, ați contribuit la plasarea județului Alba pe o traiectorie ascendentă, atât din perspectivă politică, cât și în ceea ce privește dezvoltarea economică și socială. În ultimii 20 de ani, eforturile noastre comune au propulsat Alba în topul național al dezvoltării, al prosperității pe cap de locuitor și al creșterii economice, concurând direct cu cele mai puternice județe ale țării.
Noi, candidații liberali la alegerile parlamentare, ne angajăm ferm în fața dumneavoastră:
1. Să menținem județul Alba pe drumul drept al progresului și al dezvoltării durabile;
2. Să atragem și să gestionăm eficient fiecare resursă financiară disponibilă;
3. Să prezentăm planuri realiste și fezabile, bazate pe nevoile reale ale comunității noastre.
Promisiunea noastră pentru viitor este clară: nu promitem planuri fanteziste sau cifre imposibil de realizat, așa cum a făcut PSD cu privire la cele 1,5 miliarde de euro. Acela a fost doar un truc electoral, nici un ban nu a ajuns în județul nostru!
Ne vom concentra pe proiecte concrete, cu impact direct asupra calității vieții dumneavoastră și asupra dezvoltării continue a județului nostru!
DECALOGUL LIBERAL:
1. Susținerea finanțării noului spital de oncologie și chirurgie intervențională (în valoare de 55 milioane de euro), în colaborare cu Consiliul Județean Alba;
2. Sprijinirea finanțării campusului de învățământ dual (în valoare de 25 milioane de euro), în parteneriat cu Primăria Alba Iulia, Consiliul Județean Alba și sectorul privat;
3. Promovarea investițiilor majore în infrastructura rutieră, inclusiv centuri ocolitoare și drumuri regio;
4. Garantarea finanțării proiectelor locale din fonduri europene, prin programul liberal de investiții ,,Anghel Saligny” și Compania Națională de Investiții;
5. Susținerea construcției unui combinat de prelucrare a concentratului de cupru în produs finit în zona Munților Apuseni, în care statul român să dețină controlul majoritar. Susținerea industriei de apărare. Promovarea și implementarea derulării fondurilor europene prin ITI “Moții, Țara de Piatră”;
6. Menținerea cotei unice de impozitare pentru următorii 10 ani, păstrarea pilonului 2 de pensii și reducerea taxării pentru veniturile mici și medii;
7. Opoziție fermă față de orice majorare a impozitelor și taxelor;
8. Sprijinirea oricărui guvern liberal, care va crește pensiile și va corecta inechitățile sociale generate de înghețarea acestora de către Guvernul Ciolacu, în special pentru categoriile afectate precum minerii, angajații CFR și lucrătorii din uzinele de la Zlatna, Abrud, Aiud, Cugir și Baia de Arieș. Vom menține tariful redus de 50% la plata facturilor la electricitate, pentru Munții Apuseni;
9. Promovarea și apărarea valorilor familiei tradiționale și a patrimoniului cultural românesc, inclusiv datinile și tradițiile strămoșești;
10. Susținerea bisericii și a armatei, ca piloni esențiali ai statului român.
Candidații PNL Alba pentru Parlamentul României: Florin ROMAN, Alexandru RADU, Daniel BREAZ, Clement NEGRUȚ, Mariana PEREANU, Cristian BARB, Alexandru VEREȘ (Camera Deputaților); Claudiu RĂCUCI, Corina ROTAR, Cristian COSTEA (Senat)
Comandat de PNL Filiala Alba. Distribuit de SC Start Media Center SRL. Cod unic mandatar financiar: 11240002
Fii primul care comentează