În județul Alba, Ion Dumitrel și PNL NU reprezintă DREAPTA, ci doar un FSN vopsit în galben. De peste 20 de ani, liberalii ne spun că dreapta conduce Județul Alba, când de fapt la putere sunt foști membri FSN, PD, PDL și, în final, vopsiți în PNL. Cei care au pretenția de urmași ai Brătienilor sunt de fapt niște neocomuniști, prieteni la cataramă cu PSD pentru a putea rămâne cât mai mult la butoanele administrației.

Liderul PNL Alba, Ion Dumitrel, este de fapt mai de stânga decât toți pesediștii din județ, fiind cel care refuză cu înverșunare o coaliție de dreapta, care să lupte împotriva PSD și împotriva partidelor extremiste. Domnul Dumitrel este un susținător al alianței cu PSD, iar în campania electorală se împarte între promovarea PNL și promovarea listei Alianței PSD – PNL pentru alegerile europarlamentare, pe care se află „amicul” său politic Mircea Hava. De teamă că Hava ar putea pierde biletul pentru Bruxelles, Ion Dumitrel și Florin Roman (liderul din umbră al PNL Alba) au ajuns să tragă atât de mult pentru obținerea unui rezultat bun la europarlamentare, încât ne așteptăm ca, în ultima săptămână, să îi vedem defilând pe drumurile județului în tricouri roșii pesediste.
O altă dovadă că Ion Dumitrel și PNL nu sunt cu adevărat de dreapta este faptul că au susținut taxarea microîntreprinderilor, măsură care a îngropat afacerile mici din România. Braț la braț, PSD și PNL au pus biruri tot mai mari pe spinarea românilor pentru a-și acoperi găurile din buget făcute cu incompetență și hoție.
În județul Alba, PNL aplică cele mai mari taxe locale din țară, iar tarifele la serviciile de apă, canalizare și salubritate au ajuns la valori exorbitante. Locuitorii din județul Alba au ajuns să plătească printre cele mai mari tarife la apă și canalizare din România pentru ca niște băieți deștepți din PNL și PSD să încaseze salarii, indemnizații și prime de lux. Societatea județeană de apă a ajuns, de câțiva ani buni, locul în care s-au adunat toți sinecuriștii din PNL și PSD, iar între cele două partide a existat mereu un blat pentru a nu deranja nimeni „apele” la societatea APA CTTA.
La alegerile din 9 iunie, trebuie să avem grijă la două rele foarte mari: Alianța Comasaților PSD – PNL și partidele extremiste. Alegerile din acest an sunt cu adevărat o revoluție. E revoluția în care NOI, cetățenii, putem recâștiga județul Alba sau pot învinge EI, aceeași gașcă care conduce de peste 30 de ani și care vrea să rămână la butoane amăgindu-ne pentru încă 4 ani. Singura alternativă de DREAPTA pentru Județul Alba și pentru România este Alianța Dreapta Unită (USR – PMP – Forța Dreptei)
Ca să nu mai pierzi încă 4 ani în care Alba este condusă tot de neocomuniști, VOTEAZĂ ALIANȚA DREAPTA UNITĂ în întreg județul!
Haideți să aducem cu adevărat guvernarea de dreapta în Județul Alba!
Acest material a fost comandat de Partidul Uniunea Salvați România (parte a alianței electorale ,,Alianța DREAPTA UNITĂ USR-PMP-FORȚA DREPTEI”) și realizat de operatorul economic SC NET Media Center S.R.L. pe site: https://proalba.ro/. Cod unic de identificare: 21240009

Fii primul care comentează