Dezafectarea clădirii de pe Ecaterina Varga este parte a unui proiect cu finanțare europeană APROBAT prin VOTUL consilierilor locali prin șase hotărâri de consiliu: 3 votate în UNANIMITATE și alte trei cu o singură abținere sau un singur vot împotrivă. Au făcut acest lucru pentru că au luat act de expertiză tehnică, au evaluat posibilitățile reale ale bugetului local și au evaluat riscurile iminente.
Schimbul de opinii pro și contra, apărut în spațiul public dovedește faptul că suntem o comunitate activă.
Totuși, să facem diferența între aiudeni neimplicați politic cu opinii sincere asupra subiectului și unele personaje tot mai triste și oportuniste cu aspirații politice. Faptul că în discursul public, aceste personaje nu oferă informațiile complete îi descalifică definitiv.
Un proiect cu finanțare europeană, în faza de execuție, votat unanim sau cu largă majoritate de consilierii locali, cunoscut opiniei publice încă din 2016 de la scrierea lui devine prilej de atac politic.
Unde au fost în toți cei 30 de ani în care clădirea a fost lăsată de izbeliște? Eu am fost în opoziție exact cu cei care o neglijau. Martori sunt destui în acest sens.
Dragi aiudeni, nu se dezafectează acestă clădire fiindcă așa vrem noi, ci fiindcă așa au votat consilierii pe baza unei expertize tehnice. Falșii apărători, eroi de conjunctură uită să vă spună că legal nu putea fi ignorată această expertiză.
E sănătos să dezbatem, să avem opinii pro și contra în perioada destinată dezbaterii. Și mai sănătos este să nu vă lăsați folosite emoțiile exact de către cei care n-au făcut NIMIC și nici nu știu să facă altceva, a transmis, joi, primarul Aiudului, Oana Badea,

Fii primul care comentează