Oameni din PLUS- Ilie Zamora, coordonatorul comunităţii PLUS Vințu de Jos – Pianu

PLUS (Partidul Libertate, Unitate, Solidaritate) este condus de fostul premier, Dacian Cioloș.

Filiala Județeană PLUS Alba s-a format la finalul lunii iulie, iar la conducerea acesteia a fost ales ca președinte, colegul nostru, Mihail David împreună cu un Birou Județean format din 8 persoane. PLUS are la nivel județean și o organizație de tineret, numită Generația PLUS Alba, condusă de un Birou Județean format din 4 persoane şi de coordonatorul judeţean, Alexandra Burz.

PLUS este diferit de toate celelalte partide, de la interdicțiile de cumulare a unor funcții publice de conducere cu cele de conducere în cadrul partidului, la modul său de organizare în comunități locale, care delimitează geografic cartiere, sate sau comune, iar social grupuri de oameni de la 6.500 până la 10.000 de persoane. Prin acest mod de organizare, avem garanția că în PLUS, puterea nu se va concentra niciodată în mâna unei singure persoane, iar acest partid nu se va baroniza niciodată.

Comunitățile Locale PLUS sunt în proces de constituire în întreaga țară. Ilie Zamora a fost ales la conducerea uneia dintre comunități, care au luat naștere în județul Alba, Comunitatea Locală PLUS Vințu de Jos  – Pianu.

Ilie Zamora are 41 de ani, este căsătorit și are doi copii, este șofer profesionist, un om onest, ambițios, integru, comunicativ, răbdator și capabil. Ilie Zamora s-a înscris în PLUS deoarece își dorește să muncească și să trăiască într-o țară normală.

,,Am ales să intru în politică și să intru în PLUS pentru că am găsit în acest partid oameni care doresc, ca și mine să vadă o schimbare a acestei țări. Cred că împreună vom putea crea un viitor mai bun pentru copiii noștri, pentru nepoții noștri. Am ales PLUS pentru a schimba gândirea negativă a oamenilor despre cei de la conducere, pentru a le da încredere că mai sunt și oameni cărora le pasă, pentru că în acest partid sunt oameni dispuși să asculte orice cetățean, indiferent de statut. Împreună trebuie să încercăm rezolvarea fiecărei probleme”, crede Ilie Zamora.

Oamenii din comunitățile PLUS sunt cei care cunosc specificul și problemele zonei în care trăiesc. Ei sunt cei care vin permanent în contact cu fiecare om, preiau și transmit mai departe chestiunile  care trebuie rezolvate, propunerile fiecărui român.

Implică-te! Află cine este liderul comunității PLUS din care faci parte!

Avem nevoie de energia ta! Avem nevoie de ideile tale !

Pentru înscrierea în PLUS Alba, te invităm să completezi online adeziunea la www.ro.plus/adeziune. Și indiferent dacă  vrei să devii membru PLUS sau parte din Platforma România 100, ne poți vizita și la sediul PLUS Alba, în Alba Iulia, pe str. Trandafirilor 16, în fiecare zi de joi, de la ora 19.00.

Reconstruim România împreună cu Dacian Cioloș, Vlad Voiculescu și întreaga echipă PLUS.

 

 

Despre Redacția ProAlba 40110 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*