O șoferiță pozitivă la testul pentru droguri a lovit cu mașina un biciclist. Accidentul a avut loc la Mihalț

La data de 9 ianuarie 2023, în jurul orei 20,00, polițiștii din Blaj au intervenit pentru soluționarea unui accident rutier produs pe strada Principală din comuna Mihalț. Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că o femeie de 40 de ani, din comuna Mihalț, în timp ce conducea un autoturism, a acroșat un biciclist care se deplasa pe marginea carosabilului. În urma accidentului, biciclistul a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital. Atât conducătoarea auto cât și biciclistul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma testării conducătoarei auto, cu aparatul drogtest, a rezultat că era sub influența substanțelor interzise, motiv pentru care a fost condusă la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii, prezenței în organism a substanțelor interzise. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infarctelor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*