În ultimele 48 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 842 de verificări de persoane și 535 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 108 abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 32.025 de lei.
Au fost efectuate 221 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute 11 permise de conducere și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.
Fii primul care comentează