O femeie a fost lovită de un motociclist fără permis. Autorul a fugit de la locul faptei

La data de 26 octombrie 2018, în jurul orei 13.25, poliţiştii din Cîmpeni au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la faptul că o persoană a fost victima unui accident rutier, iar motociclistul ce l-a provocat a părăsit locul producerii lui.

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezultat că o femeie de 30 de ani, din comuna Bistra, în timp ce circula pe marginea drumului naţional 75, deplasându-se spre localitatea Hudricești, a fost acroşată de o motocicletă al cărui conducător şi-a continuat drumul. În urma accidentului, femeia a suferit leziuni la nivelul unui picior şi a fost transportată la spital.

Ulterior, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii l-au identificat pe motociclist, un tânăr de 19 ani, din comuna Bistra, care a condus motocicleta fără să deţină permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte autovehiculul şi fără ca aceasta să fie înmatriculată sau înregistrată în circulație.

Faţă de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliție, conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte acesta.

 

Despre Redacția ProAlba 37626 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*