La data de 25 septembrie 2021, în urma unui apel prin 112, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au intervenit în localitatea Valea Vințului din comuna Vințu de Jos, unde o femeie a sesizat faptul că a fost agresată de concubin. Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 33 de ani, ar fi lovit-o pe femeie, cu pumnii, peste cap și membre. În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, a rezultat că este necesară emiterea unui ordin de protecție provizoriu, față de bărbat, acestuia fiindu-i interzis să se apropie de concubina sa. Pe numele său, a fost întocmit și un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Fii primul care comentează