Secția de pompieri Aiud a intervenit, marți, pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical, la un accident rutier produs în comuna Livezile, ieșirea spre Măgina. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un autoturism răsturnat.
Sub autoturism a fost prinsă o persoană de sex feminin, inconștientă. La locul producerii evenimentului s-a deplasat și un elicopter SMURD.
Persoana se afla în stop cardio-respirator, s-au început manevrele de resuscitare. Din nefericire, persoana a fost declarată decedată, a transmis ISU Alba.
Potrivit IPJ Alba, la data de 26 mai 2026, în jurul orei 12.17, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Aiud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe raza localității Livezile.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a reieșit faptul că o femeie, în vârstă de 63 de ani, din localitatea Livezile, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers Aiud – Poiana Aiudului, ar fi avut alte preocupări de natură a-i distrage atenția în timpul conducerii autoturismului și a intrat în coliziune cu un podeț din beton, răsturnându-se în afara părții carosabile.
Din verificările efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că femeia nu purta centura de siguranță. Din nefericire, în urma evenimentului rutier, femeia a decedat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Polițiștii reamintesc participanților la trafic importanța purtării centurii de siguranță și a evitării oricăror activități care pot distrage atenția în timpul conducerii autovehiculelor.
34 de ani în slujba cetățenilor din comuna Sântimbru. L-am felicitat pe domnul Ioan Iancu Popa, primarul comunei Sântimbru, la împlinirea a 34 de ani de mandat. În toti acești ani în care a ocupat funcția …
La data de 4 iulie 2020, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către reprezentanți ai societății care furnizează energie electrică, cu privire la faptul că, cu ocazia unui control efectuat la o societate …
Întrunit în ședință de îndată, Consiliul Local Alba Iulia a aprobat cu 15 voturi pentru și 2 abțineri prelungirea contractului de delegare a colectării deșeurilor menajere către Polaris M Holding. În aceste condiții, costurile ridicării …
Fii primul care comentează