O fată de 15 ani din Bărăbanț a fost bătută de fostul iubit, în plină stradă. Tânărul june s-a enervat pentru că domnișoara i-a dat „papucii”

batutaScandalul s-a petrecut în cartierul albaiulian Bărăbanţ, sâmbătă, 11 iunie, la ora 17.50, şi a fost semnalat la 112. Victima, în vârstă de 15 ani, a fost cea care a solicitat ajutorul jandarmilor, reclamând faptul că a fost lovită cu palmele şi îmbrâncită de un băiat, cu doi ani mai mare. Spusele acesteia erau confirmate de prezenţa unor excoriaţii pe membrele superioare, iar jandarmii au acţionat imediat pentru identificarea presupusului agresor.  În urma verificărilor efectuate, a fost găsit principalul suspect de săvârşirea agresiunii: un localnic cu care, se pare, fata a avut o relaţie de prietenie, încheiată la iniţiativa acesteia. Sâmbătă, când cei doi s-au întâlnit întâmplător pe stradă, băiatul i-a reproşat că l-a părăsit şi a încercat să o convingă să reia relaţia de prietenie. La început cu “ vorbă bună ” apoi, confruntat cu respingerea avansurilor sale de către fată, se pare că a trecut la violenţe fizice. În cauză, jandarmi au întocmit un proces verbal de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe, urmând ca Poliţia Municipiului Alba Iulia să continue cercetările.

Despre Redacția ProAlba 37656 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*