Textul de mai jos îi aparține Marcelei Vîlcan, asistent-șef la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia. Merită citit și recitit!
“Tura de noapte în weekend, începe la ora 19.00. La 19.15 minute eram deja la pacienții mei. Montez o perfuzie unui pacient nou internat, după care intru în fiecare salon să văd de fiecare dintre ei. Măsor funcțiile vitale și schimb câteva vorbe cu fiecare: „Cum vă simțiți? Vă doare ceva? Ce pot face pentru dumneavoastră? Vă pot ajuta cu ceva? Etc”
Este unul dintre momentele acelea plăcute, în care pot discuta mai multe, cu fiecare dintre pacienți. Timpul îmi permite. Mai este până la ora tratamentului. Îi ascult pe fiecare în parte, cu răbdare. Unii îmi spun de cei dragi lor, de cei de acasă. Alții, îmi vorbesc despre problemele de sănătate pe care le mai au, pe unde au mai fost prin spitale etc.
Mă fac cât pot de utilă și-i ajut, în funcție de ce nevoie au: într-un salon fac un calmant, într-altul dau să bea apă unei paciente, într-altul tai un măr pe jumătate, la rugămintea pacientului. Sunt bătrâni și neajutorați marea majoritate dintre ei.
Ultimul salon care mi-a rămas de vizitat, era ocupat de doi bărbați. Unul dintre aceștia, este omul care confirmă vorba: „Cine nu are bătrâni, să și-i cumpere!” O adevărată enciclopedie! O voce, incredibil de caldă și de plăcută. Îl întreb cum se simte. Îmi răspunde, folosind cuvinte alese, termeni medicali chiar. Nu îl doare nimic fizic, însă se plânge că doarme destul de greu . Îl întreb dacă acasă putea dormi. Îmi răspunde că, da. Folosește din când în când, limba franceză, motiv pentru care îl întreb ce profesie a avut. Evită oarecum răspunsul și îmi spune că și-a petrecut o mare parte din viață, la Paris. „Cât de frumos era Parisul, îmi spunea. Acum, nu mai este la fel…”
Continuăm conversația și aflu că este îndrăgostit de muzica clasică și îl numește pe Giuseppe Verdi, ca fiind compozitorul și muzicianul a cărui muzică o cunoaște în totalitate. Îmi povestește mai departe, când în limba română, când în limba franceză, de opera din Paris și de faptul că mergea cu drag să „se îmbogățească” cu muzica care răsuna din Palatul Garnier. Îl ascult fascinată , atât eu, cât și celălalt pacient. Mă concentrez cât pot de tare atunci când folosește limba franceză și da, îmi amintesc și înțeleg aproape în totalitate ceea ce spune, iar atunci când un cuvânt se încăpățânează să fie clar pentru memoria de acum mai bine de 25 de ani, omul parcă îmi citește gândul și traduce cuvântul fără ca eu să îi cer acest lucru. Mă întreabă dacă mai am timp. Îi răspund: „Da, am timp. Lucrez până dimineață, la ora 7.00. Deci, timp este..” Și continuă povestea despre Verdi și muzica lui divină.
La un moment dat ia telefonul în mână, tastează ceva pe el cu rapiditatea unui tânăr IT-st și mă roagă să ascult o melodie:”Nu durează mult: doar 2-3 minute”
Și ca o continuare a poveștii, sunetele divine ale „Valtz – ului în F major”, ale lui Giuseppe Verdi răsună în salonul cu pricina. Aproape instantaneu, domnul îndrăgostit de muzica lui Verdi, începe să fredoneze, păstrând cu sfințenie ritmul.
Deodată, se ridică de la marginea patului, mă ia de mână, se înclină ușor și facem împreună 4 pași de vals. L-am privit. Era cu ochii închiși. Probabil își imagina că în timpul celor 4 pași de vals, purta frac și papion, iar eu o rochie ce exprima atât de bine feminitatea în secolul al XIX lea. Ce gând, ce clipă! (PS: Mi-ar plăcea să știu că acela ii era gândul, căci realitatea ne-a găsit pe mine în combinizonul cu care eram deja învățată, iar pe dânsul în pijama.)
Îl așez apoi ușor înapoi în pat, îi zâmbesc, iar el îmi mulțumește.
Ies din salon zâmbind: să fac un calmant, mă așteptam, să ofer un pahar de apă, mă așteptam de asemenea, să tai un măr pe jumătate, nu m-a surprins. Ceea ce m-a surprins cu adevărat au fost cei 4 pași de vals, ceruți cu o privire și o ușoară înclinare a corpului de către pacientul meu, în vârstă de 88 de ani.
88 de ani viață, dar un suflet atât de tânăr! O enciclopedie!
Am ieșit din tură, mai bogată, mulțumind lui Dumnezeu pentru experiența oferită.”
Fii primul care comentează