Noi detalii în cazul crimei din Partoș. Femeia ucisă și fiul ei au fost loviți cu o piatră și cu picioarele. Ucigașul a fugit cu peste 4000 de lei și alte obiecte

madalin miki lupu“Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus la data de 21.07.2017, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului LUPU MĂDĂLIN-MIKI, în vârstă de 24 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, tentativă de omor calificat și tâlhărie calificată.

În cursul zilei de 21.07.2017, urmează a se sesiza judecătorul de drepturi și libertăţi din cadrul Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile.

În fapt, s-a reţinut că, la data de 14.07.2017, în jurul orelor 10,00, inculpatul LUPU MĂDĂLIN-MIKI, aflându-se pe raza municipiului Alba Iulia, în scopul de a sustrage bani și bunuri, a pătruns fără drept în curtea și în casa locuinței victimei D. C. – în vârstă de 80 de ani și a fiului acesteia, persoana vătămată D. C. O. – în vârstă de 53 de ani, locuință situată în municipiul Alba – Iulia, județul Alba, ocazie cu care le-a aplicat acestora mai multe lovituri cu o piatră de decor de grădină, de dimensiuni mari și cu picioarele, în zona capului și a pieptului, sustrăgând din casa locuinței acestora suma de aproximativ 4300 lei, precum și obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, cauzându-le leziuni grave care au condus la decesul victimei D. C. și la internarea medicală de urgență a persoanei vătămate D. C. O.Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept, în vederea stabilirii răspunderii penale.

3 crima prtosInvestigaţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Alba .

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba

 Mădălin Miki Lupu, recidivistul de 24 de ani, suspect principal în cazul crimei de la Partoș a fost adus,  în cursul zilei de joi, sub escortă, la Alba Iulia. Și-a petrecut noaptea în arestul IPJ iar vineri va reface, alături de procurori și polițiști filmul crimei pe care este suspectat că a comis-o. Recidivistul mai este cercetat pentru uciderea unei alte femei, la Botoșani. Este și locul în care a fost a fost prins de oamenii legii.

Vă reamintim că în cursul zilei de sâmbătă, 15 iulie 2017, cadavrul unei femei de 80 de ani a fost găsit în curtea locuinței sale. Apelul la 112 a fost dat de o persoană apropiată familiei, probabil iubita fiului bătrânei, care nu mai știa nimic de soarta celor doi, încă din cursul zilei de vineri.

Cei de la ISU au ajuns la fața locului și au spart ușa casei. În interior, într-una din încăperi, grav rănit, se afla fiul femeii decedate, care a fost transportat la spitalul din Alba Iulia.

Autopsia a scos la iveală faptul că moartea bătrânei a fost violentă și a survenit în urma unor lovituri repetate, cu un corp dur. Victima se numea Cornelia Drâmbărean. Era văduvă de circa 10 ani și, potrivit unor informații, atât ea cât și soțul lucraseră în cadrul Primăriei Alba Iulia.

Fiul lor, Călin Drâmbărean, este de profesie inginr constructor și locuia în imobilul în care s-a petrecut crima cu mama lui. Bărbatul este internat pe secția de neurochirurgie a spitalului din Alba Iulia. Potrivit surselor medicale este permanent monitorizat. Călin Drâmbărean prezenta, la internare, lovituri în zona capului și, în funcție de evoluția stării de sănătate, ar putea fi suspus unei intervenții chirurgicale.

Mădălin Miki Lupu, un recidivist de 24 de ani, este suspect în cazul crimei din cartierul Partoș din Alba Iulia. Bărbatul a fost prins de oamenii legii după ce, chiar de ziua lui, ar fi ucis o bătrână din Moldova.

Detalii despre acest caz, în materialul realizat de publicația botoșaniexpress.ro

“Cadou macabru! Pe 16 iulie a împlinit 24 de ani, iar de ziua lui a omorât cu sânge rece o bătrână în vârstă de 71 de ani. Ies la iveală detalii șocante despre oribila faptă comisă în seara zilei de duminică la Coțușca.

 Principalul suspect al crimei a fost prins de oamenii legii în cursul după-amiezii de luni, iar acum soarta lui stă în mâinile judecătorilor de drepturi și libertăți de la Tribunalul Botoșani 

lupu miki madalinFlorica V. în vârstă de 71 de ani locuia singură. Femeia a mers duminică seara la o vecină, iar când s-a întors acasă l-a găsit în locuință pe Mădălin Miki Lupu. 

Individul a scotocit prin toată casa pentru a găsi bani să-și sărbătorească ziua de naștere. 

Bărbatul a lovit-o și a înjunghiat-o cu un cuțit în zona toracelui iar apoi a fugit. Vecinii au fost alertați de țipetele femeii, au chemat o ambulanță dar din păcate bătrâna și-a dat ultima suflare pe masa de operații. 

Dreptate îi vor face acum oamenii legii care au reușit să pună mâna pe principalul suspect al crimei. 

Mădălin Miki Lupu este un recidivist cunoscut de oamenii legii. În urmă cu șase ani a violat o bătrână din Coțușca iar arsenalul infracțiunilor pare a fi unul bogat. Cel mai probabil întreaga tinerețe și-o va petrece în spatele gratiilor.”

 

  

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*