Nicolaie Moldovan, omul care a atras pentru Alba Iulia fonduri de zeci de milioane de euro, va fi prezent la “Business Evolution-Creștere. Transformare. Adaptare”

Evenimentul, unul cu adevărat de top, este programat pentru miercuri și se desfășoară la Theodora Golf Club.

“Fondurile Uniunii Europene sunt, fără îndoială, unul dintre cei mai importanți catalizatori pentru crearea condițiilor necesare unei dezvoltări economice sustenabile. Sunt la îndemâna oricărei administrații și, dacă sunt utilizate eficient, pot reprezenta o bază solidă pentru dezvoltarea unei comunități. Este un lucru demonstrat deja în foarte multe localități din România. A fost o realitate pe care am demonstrat-o și la Alba Iulia, nu cu mult timp în urmă. Dincolo de cerere și ofertă, de inovație și de trenduri economice globale, o administrație eficientă poate crea condițiile necesare pentru ca dezvoltarea economică să devină realitate. Iar dezvoltarea economică este cheia bunăstării pentru orice comunitate.”, a transmis, pe contul său de Facebook, într-o postare despre evenimentul unde este invitat, Nicolaie Moldovan.

De numele lui Moldovan sunt legate strâns toate realizările importante din perioada administrației conduse de Mircea Hava. Probabil, cea mai cunoscută dintre acestea este reabilitarea Cetății Alba Carolina, obiectiv pentru care echipa condusă de city-managerul de la acea vreme a atras sume uriașe din fonduri europene.

„Putem vorbi despre infrastructură, logistică sau digitalizare – domenii pentru care există resurse europene semnificative. Este responsabilitatea administrațiilor locale să se implice și să acceseze aceste finanțări. Nu este un proces complicat, dar necesită viziune, documentare și capacitate de implementare. Odată create condițiile potrivite, dezvoltarea economică apare în mod natural. Dar ce se întâmplă atunci când Uniunea Europeană pune la dispoziție 95,5 miliarde de euro pentru finanțări adresate în principal companiilor, iar cele din România nu se grăbesc să le folosească? De exemplu, programul Horizon Europe nu finanțează „beton”, ci idei care devin businessuri „beton” sau adevărate motoare de competitivitate: tehnologii noi, produse inovatoare și soluții gata de piață, în domenii precum AI, sănătate, mobilitate inteligentă, biotehnologii sau materiale avansate. Cu toate acestea, doar câteva zeci de companii din România sunt implicate în acest program.”, a mai afirmat Nicolae Moldovan în postarea sa de pe rețelele sociale.

Cu o expertiză solidă profesional, recunoscută la nivel national și international, Moldovan nu s-a ferit să vorbească despre mizele uriașe ale următorilor ani. Pentru români și România.

“Una dintre marile provocări ale anilor următori va fi simplă: câți bani europeni reușim să aducem în economia României din finanțările directe de la Bruxelles, în complementaritate cu cele disponibile prin programele gestionate la nivel național. Mâine voi participa la evenimentul “Business Evolution-Creștere. Transformare. Adaptare”, unde voi vorbi despre instrumentele și oportunitățile pe care companiile le au la dispoziție prin finanțările accesate direct de la Bruxelles, dar și despre rolul pe care administrația îl poate avea în sprijinirea acestui proces.”, a precizat acesta.

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*