Munca la negru sancționată din nou în Alba. Două firme au încasat amenzi de 30.000 de lei

itmPrin Programul – Cadru de acţiuni al I.T.M. Alba, pe anul 2013, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii s-a stabilit  faptul că, combaterea muncii nedeclarate reprezintă unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului,  motiv pentru care la nivel naţional precum şi în plan teritorial s-a decis organizarea în fiecare săptămână din fiecare lună a acestui an, a unei Campanii pentru identificarea şi sancţionarea muncii nedeclarate în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală. Activitatea zilnică  a  inspectorilor de muncă a vizat cu prioritate sancţionarea muncii nedeclarate, fiind comunicate zilnic la Inspecţia muncii rezultatele controalelor efectuate. Rezultatele obţinute la nivelul judeţului Alba în perioada 2 – 6 august în activitatea de control, sunt redate mai jos.

În domeniul relaţiilor de muncă:

Total unităţi controlate: 36

        Numar de salariati ai angajatorilor controlati : 467

        Din care femei :    302

Tineri   :   0

Număr deficienţe constatate: 77

        Număr de măsuri dispuse  :   77

        Număr de persoane depistate în lucru fără forme legale de angajare:  3 pers.

–         Nr. sancţiuni aplicate:  –  9 amenzi in valoare totala de 41.100 lei;

–         din care 2 amenzi pentru munca la negru in valoare de 30.000 lei;                                               

Societăţi sancţionate pentru muncă la negru :

–         S.C. BOBY VIO SRL  – 1 pers. depistata în lucru fără forme legale de angajare – AMENDA 10.000 LEI;

–         S.C. ORIS DAV  SRL  – 2 pers. depistate în lucru fără forme legale de angajare – AMENDA 20.000 LEI;

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*