A 21-a ediție a Cupei ACAS ne-a demonstrat că orice greutate poate fi depășită, că orice munte, oricât de înalt ar fi, poate fi cucerit și că nu trebuie să ne dăm bătuți oricât de dificile încercările la care suntem supuși.

Aceste lucruri ni le-au arătat astăzi copiii cu dizabilități care s-au întrecut în diverse probe sportive. A fost un exemplu de voință, ambiție, curaj. A fost o zi a veseliei, prieteniei și optimismului care ne-a demonstrat încă o dată că orice persoană este valoroasă și importantă indiferent de particularitățile sale.

Mii de mulțumiri copiilor care au participat și familiilor acestora pentru încurajări, susținere și dedicarea de care dau dovadă.

Au contribuit la acest eveniment Asociația ACAS, Direcția de Asistență Socială, Clubul Rotary Civitas Solis, Direcția Județeană pentru Sport Alba, DGASPC Alba, Crucea Roșie, voluntari și sponsori, a transmis, sâmbătă, Marius Filimon, viceprimar al municipiului Alba Iulia.


Fii primul care comentează