Mircea Hava: Putin a devenit cauza suferinței a milioane de ucrainieni și sursa unei îngrijorări paroxiste pentru miliarde de oameni

Nimic nu poate explica, justifica sau, vreodată, compensa faptul că Putin a devenit cauza suferinței a milioane de ucrainieni și sursa unei îngrijorări paroxiste pentru miliarde de oameni.

Orice război este absurd, dureros și fără nicio explicație plauzibilă, cu efecte ireversibile dincolo de numărul victimelor directe, statistici sau a crize provocate. Iar agresiunea aceasta este cu atât mai lipsită de cauză și mai meschină cu cât este justificată de moștenirea discursului rus din cel de-al doilea război mondial, fără nicio legătură cu realitatea geo-politică, purtat în numele unei măreții imaginare, pe cât de imaginară este linia roșie pe care o invocă președintele rus.

Am citit opinii, am auzit păreri de pe marginea acestui conflict, multe precum comentariile de pe marginea unui documentar de război de pe Netflix. Ar fi timpul ca cei care au fost convinși să se exprime public că pacea nu poate fi anihilată și extirpată, din nou, să tacă. Iar cei care mai simt nostalgii și apropieri față de justificările acestui conflict să se pună în pielea celor care suferă cu adevărat și să se gândească că din două focuri risipite se poate aprinde vâlvătaia care să topească toată Europa.

Nu-mi doresc altceva decât ca liderii lumii, cei ai Europei în special, să-i arate clar lui Putin că e futil să spere într-o divizare a unității dintre statele acestui continent. Frotiera Ucrainei, încălcată de cizma armatei și zdrobită de tancuri, nu este doar un marcaj pe pământ sau o linie trasată cu pixul pe o hartă. Această frontiera trebuie să însemne, azi, pragul casei fiecăruia dintre noi, cei care credem în suveranitate, independență, siguranță. Nicio circumstanță pretins istorică nu poate da dreptul unei țări sau lider să implice o lume întreagă într-o nouă poveste de tulburare, răvășire și suferință. Sper în maxime abilități diplomatice dar și în fermitatea care să nu mai permită o nouă Yalta și o nouă cortină trasă peste Est.

Mircea Hava, eurodeputat PNL
Membru PPE

 

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*