„Dincolo de cum afectează această criză global, e normal să ne intereseze cum se pot îmbunătăți lucrurile local. Am fost și voi rămâne susținătorul lor, al primarilor și comunităților pe care le reprezintă. Sunt oamenii de la care se așteaptă cel mai mult, partea de administrație pe care toate guvernele o vor „reorganizată”, fiind adesea prezentată ca „bestia” care consumă și nu produce. O spun răspicat: dacă România mai poate ridica azi fruntea, e doar datorită primarilor care au arătat că știu ce să facă cu banii europeni, nu datorită administrațiilor centrale ce n-au prea știut să-i adune, să-i asculte și să le găsească soluții rapide la probleme comune.
În numele colegilor din primăriile județului Alba, alături de Ion Dumitrel, am cerut și am organizat această întâlnire cu premierul Câțu și reprezentanți ai guvernului și parlamentari. Aceștia din urmă ar trebui să aibă astfel de obiceiuri în fișa postului, dacă vrem să trecem peste problemele momentului cu care se confruntă primarii: bugete locale, pregătirea pentru fondurile din Mecanismul de Redresare și Reziliență, proiecte comune la nivel de primării și asociații de dezvoltare. Locuitorii din Alba au așteptări, maxim justificate, față de care primarii trebuie să răspundă cu lucrări și termene respectate, nu cu scuzele pe care suntem nevoiți să le folosim de fiecare dată când sistemul de achiziții, de exemplu, ne întârzie munca și exclude orice posibilitate de a prognoza, realist, o investiție. La fel și în cazul deconturilor uitate prin sertare, bani din programe și fonduri europene care trebuie să ajungă la timp, pentru a evita blocaje și sincope greu de recuperat. E nevoie, mai mult ca oricând, ca primarii să nu se mai lovească de amânări și întârziereri!
Tocmai pentru că Alba n-a ridicat niciodată steagul alb, ci a rămas întotdeauna unită și determinată să obțină rezultate reale în administrații performante, am cerut această întâlnire nu pentru a consuma ceaiul și cafeaua la km 0, ci pentru a da de lucru fiecărui coleg din București, văzut sau nevăzut, ales sau numit. Depindem de munca guvernului, de deciziile agențiilor, de veștile bune pe care fiecare localitate din Alba le așteaptă de la noi. Nu am cerut această întâlnire din poziția de privilegiați ai unei organizații PNL, printre cele mai importante din România. Ci pentru că cei care dețin mandatele de aleși locali, trebuie să facă echipă cu guvernul. Altfel, lucrurile nu se complică, ci se precipită, iar oportunitățile de azi vor deveni dezamăgirile de mâine. În ciuda vremurilor complicate, Alba pledează pentru unitate! Experiența noastră trebuie să fie susținută de o comunicare permanentă, de decizii care să ne lase să punem oamenii la muncă, nu pe drumuri”, a transmis europarlamentarul Mircea Hava.
Fii primul care comentează