CSU Alba Iulia întâlnește miercuri, 27 noiembrie, în Sala de Sport a Universității, pe ICIM Arad într-un meci care contează pentru etapa a III-a a Ligii Europei Centrale la baschet feminin (CEWL). Meciul se anunță unul greu pentru universitare, având în vedere că întâlnesc deținătoarea titlului național și a CEWL, una din principalele contracandiate la titlu în România și o echipă într-o formă de invidiat în acest debut de sezon. Mai mult, trupa din Arad esti neînvinsă în acest sezon competițional și are un avantaj moral în fața universitarelor, dat de faptul că a reușit să le învingă pe acestea chiar pe propriul teren, în etapa a III-a a campionatului românesc, cu scorul de 67-64. Totuși, gazdele ar putea profita de avantajul propriului teren, dar și de faptul că au reușit după înfrângerea împotriva arădencelor un parcurs imaculat cu victorii pe linie în campionat și Liga Europei Centrale.
În ceea ce privește parcursul de până acum din CEWL, ambele formații au procentaj de 100%. Astfel, CSU Alba Iulia ocupă primul loc în grupă, după ce a reușit două victorii din tot atâtea partide disputate. Trupa antrenată de Miroslav Popov a trecut la debut, pe teren propriu de slovacele de la Piestanske Cajky, cu scorul de 71-44, pentru ca în cea de-a doua partidă să depășească în deplasare echipa cehă Valosun Brno, scor 82-70. De cealaltă parte, ICIM Arad a stat prima etapă, pentru ca la debutul în competiția europeană din acest an să treacă fără probleme, scor 77-62, de campioana Austriei, Flying Foxes Post Viena.
În întâlnirile directe, avantajul este clar de partea trupei din județul Arad, care conduce cu scorul de 10-1, reușind să câștige ultimele patru partide față în față. De altfel, singurul succes obținut de către CSU împotriva arădencelor a fost în urmă cu două sezoane, cu scorul de 58-56, în urma unui coș de trei puncte reușit de israelianca Katya Abramzon, în ultima secundă a partidei desfășurate în Sala Victoria din Arad.
Declarații:
Miroslav Popov: Încercăm să facem un meci normal împotriva Aradului, însă nu vreau să forțez prea multe lucruri, deoarece avem sâmbătă un meci foarte important în campionat împotriva Alexandriei, pe care trebuie neaparat să-l câștigăm. Este o săptămână grea pentru noi și trebuie să găsim meciul cel mai important, dar pentru mine ambele sunt la fel. ICIM-ul are o echipă și antrenor bun, la fel și noi și vom vedea ce se va întâmpla în teren. Le-am pregătit unele surprize și vom lupta, însă nu până la epuizare, pentru a ne pierde forma și energia pentru meciul următor din campionat.
Tiffany Brown: Miercuri va fi un meci la fel de important ca unul din campionat. Noi luăm fiecare meci în serios și ne-am antrenat bine în ultimele două zile, dar și în precedentele partide mai ușoare din campionat. Exersăm lucruri noi la antrenamente, pentru a ne păstra apărarea foarte eficientă și să fim cât mai puternice în ofensivă. Arad este o formație puternică, însă nu există echipă să nu poată fi învinsă, iar noi trebuie să intrăm în forță în meci și să nu trebuiască să ne aflăm deloc în urmărirea lor.
Succes!