Mașină furată din Marea Britanie, depistată pe autostrada A1. Șoferul gonea cu 162 de kilometri pe oră

La data 23 martie 2024, în intervalul orar 10.30-15.00, polițiștii din cadrul Biroului Poliția Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea-Deva au desfășurat o acțiune pentru creșterea disciplinei rutiere și pentru combaterea excesului de viteză.

 În cadrul acțiunii, au fost depistați și sancționați 47 de conducători auto care au încălcat normele legale privind circulația pe drumurile publice, dintre aceștia, 31 au depășit limita legală de viteză.

Au fost efectuate 23 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor și au fost retrase 6 permise de conducere, toate pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 de kilometri/oră.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 28.335 lei.

 De exemplu, în jurul orei 10.50, la kilometrul 316 al sensului Orăștie – Sebeș, a fost depistat un autoturism, înmatriculat în Marea Britanie, condus cu viteza de 162 kilometri/oră, de un tânăr de 25 de ani, din municipiul Târgoviște.

Tânărul aflat la volanul autoturismului nu a putut prezenta documente personale și ale autoturismului, asigurare și rovignetă, iar acesta a fost sancționat cu amendă în valoare totală de 3.255 lei, complementar fiind retrase plăcuțele de înmatriculare ale autoturismului.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul figura, în bazele de date, ca fiind furat din Marea Britanie.

Cercetările sunt continuate, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar autoturismul a fost indisponibilizat

Despre Redacția ProAlba 37581 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*