Mașina condusă de un tânăr de 18 ani s-a răsturnat pe o stradă din Aiud

La data de 30.03.2024, în jurul orei 01.45, polițiștii rutieri din Aiud au intervenit pe strada Hotar din municipiu unde a fost semnalată producerea unui accident rutier.

Din primele cercetări, a rezultat că un tânăr de 18 ani, din Ocna Mureș, în timp ce conducea un autoturism, a părăsit partea carosabilă, iar autoturismul s-a răsturnat.

În urma accidentului, conducătorul auto a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital. Acesta a fost testat cu privire la consumul de alcool și droguri, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Despre Redacția ProAlba 37540 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*