Mașină căzută într-un lac din Munții Apuseni. Doi minori aflați în autoturism au scăpat teferi

La data de 17 martie 2024, în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Abrud au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism ar fi căzut în lacul Tău Brazi, de pe raza comunei Roșia Montană.

În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că, în seara zilei de 16 martie, un minor, în vârstă de 17 ani, din Abrud, ar fi condus autoturismul familiei pe un drum de pământ, iar ulterior pe drumul public, până pe digul lacului unde ar fi pierdut controlul asupra acestuia.

Minorul aflat la volanul autoturismului și un alt minor, în vârstă de 14 ani, pasager în autoturism, ar fi ieșit din acesta, înainte ca autoturismul să scufunde în lac și fără să sufere leziuni. Cei doi s-ar fi deplasat la domiciliile lor, iar incidentul nu a fost semnalat la poliție.

Autoturismul a fost extras din lac, cu sprijinul reprezentanților Primăriei Roșia Montană. Polițiștii au constatat că acesta nu este înmatriculat în circulație, iar plăcuțele de înmatriculare care erau aplicate aparțin unui alt autoturism.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  conducere fără permis, conducerea unui autoturism neînmatriculat și conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

foto/arhivă

Despre Redacția ProAlba 37626 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*