Dupa volumele „Confesiunea cuvintelor pierdute” (2001), „Mars de rama (2005) si ”3trei” (2009), Alin Tomus vine in intampinarea cititorilor sai cu o nou carte. Este vorba despre o colectie de eseuri economice publicate in ultimii trei ani in revistele Business Adviser si Business Point.
“Locuri goale”, pline de sens sper pentru mulți dintre cei care citesc cu interes aceste puncte de vedere, e de fapt declarația de încredere a unor oameni fără de care acest demers nu ar fi ajuns sub nici o formă aici și lor vreau să le mulțumesc în mod special fără a face neapărat o listă de nume care are cu siguranță importanța sa în istoria personală. Îi voi numi simplu oamenii Business Adviser și oamenii Business Point și le voi mulțumi mereu pentru capacitatea de a crea o stare capabilă să pună în valoare credința și creativitatea care izvorăște din aceasta. ’’ (Alin Tomus)
Prefata ultimei carti semnate de albaiulianul Alin Tomus, pe care il felicitam si pe aceasta cale, ii apartine lui Mircea Cosea ale carui cuvinte pline de sens va invitam sa le cititi in cele ce urmeaza
’’Epoca pe care o trăim este nu numai dificilă, dar și surprinzătoare, printr-o seamă de coincidențe. Iată că sărbătorirea în 2009 a douăzeci de ani de la căderea Zidului Berlinului a coincis cu o altă cădere, aceea a economiei mondiale. Criza pe care o parcurgem îi determină pe mulți analiști să se întrebe dacă nu cumva după prăbușirea socialismului urmează și prăbușirea capitalismului. Este o întrebare la care nimeni nu poate da acum un răspuns precis, ceea ce nu împiedică, însă, ca multe din principiile și valorile economiei de tip capitalism să fie reevaluate sau chiar contestate încă de pe acum. Suntem într-o perioadă de ample dezbateri ideologice care, sper, vor aduce o clarificare asupra modelului pe care omenirea va fi nevoită să îl adopte după lecția dură pe care această criză a dat-o comportamentelor de consumatorism excesiv și de înlocuire a instrumentelor economiei reale cu instrumente excesiv financiare.
În acest cadru de debusolare și instabilitate economică la nivel mondial, situațiile particulare ale unor țări tind să fie analizate prioritar prin efectele crizei și, evident, eșecurile și dificultățile să fie exclusiv explicate prin influențe negative externe. Ceea ce a devenit România după mai mult de douăzeci de ani nu are însă nici o legătură cu esența aceastei crize și nici cu efectele acesteia, resimțite în mod indirect prin canalele economiei mondializate din care facem parte. Nu trebuie să credem că România actuală este o țară care poate fi caracterizată doar de deficitul bugetar, de gradul de îndatorare, de numărul șomerilor sau de numărul falimente ale întreprinderilor mici și mijlocii. România secolului XXI se caracterizează nu doar prin elemente conjuncturale ale recesiunii, ci prin elemente structurale și tipologice de fond ce o poziționează pe o treaptă distinctă a piramidei dezvoltării și modernității.
După părerea mea, principalele elemente care pot caracteriza România, după mai bine de douăzeci de ani de trecere de la socialism la capitalism, sunt următoarele: societatea și economia românească nu au identificat și asimilat corect și eficient principiile și valorile economiei de piață. Astfel, economia de piață românească nu a asimilat cultura relației contractuale, ci pe cea a relației clientelare. Sursa principală a acumulării de capital nu o reprezintă profitul afacerii, ci banul public, preluat prin relații clientelare cu bugetul statului; structura economiei a devenit de tip neo-colonial, în sensul manifestării pe planul relațiilor economice externe prin unidirecționare (peste 70% spre UE), prin exces de export de forță de muncă ieftină, materii prime slab prelucrate și produse industriale manufacturate pe bază de licențe și prin exces de import de alimente și bunuri de consum. Industria a devenit de tip subcontractor față de firme străine și manufacturiero-asamblatoare, pierzând orice atribut de cercetare-inovare. Este evidentă dependența cvasi totală față de importul de alimente (cca. 78% din consumul vital), ca urmare a incapacității valorificării factorilor intereni de avantaj comparativ din agricultură; economia se află sub ”ocupaţie” străină, ponderea capitalului străin în total capital investit fiind de peste 80%, iar la nivelul sectorului bancar depăşind şi acest nivel. Capitalul autohton este slab şi în majoritatea cazurilor este fie dependent, fie în parteneriat cu capitalul străin. Delocalizările din vestul Europei au transformat România într-o zonă de valorificare a capitalurilor occidentale prin menținerea costului muncii la niveluri inferioare față de alte țări membre UE; aderarea României la UE nu a reprezentat un factor de creștere economică și dezvoltare a industriei și agriculturii naționale, ci, din contră, un factor de distrugere a acestora prin presiuni concurenționale. Nici după cinci ani de la aderare, România nu a reușit să-și valorifice pe piața comunitară factorii de avantaj comparativ, rămânând în stadiu de contributor net.
Evident, se cere o schimbare. România nu mai poate rămâne în situația unui veșnic purtător al lanternei roșii europene și nu mai poate să-și bată joc, prin incompetență și corupție, de resursele pe care le are ca și de oamenii săi. Ochii tuturor se întorc la ceea ce, cu prea multă bunăvoință, numim clasă politică. De la politicieni, fie ei partide, deputați, miniștri sau președinte se așteaptă schimbarea. Cred că ne iluzionăm și dăm dovadă de naivitate. Politica românească nu va putea aduce schimbarea atâta timp cât ea însăși nu se schimbă, nu devine mai competentă și mai aptă de a coborâ din turnul de fildeș pentru a vedea și, mai ales, înțelege situația în care ne aflăm. Ceea ce politica refuză să vadă și să înțeleagă am găsit, cu surprindere dar și cu plăcere, în eseistica unui foarte tânăr român.
Îl numesc pe domnul Alin Tomuș ”un foarte tânăr român” nu neapărat pentru vârsta sa, ci pentru faptul că mi-a dovedit o gândire și o mentalitate de om tânăr în sensul apartenenței sale la spiritul curajos și novator al generațiilor europene de după 1989, animate de nevoia schimbării prin renunțarea la populismul, politicianismul și aroganța celor care, capitaliști sau comuniști, și-au impus fie cu forța banului, fie cu brutalitatrea organelor de represiune dominația absolută asupra libertății de gândire a sute de milioane de europeni. Unii dintre ei au fost dominați prin cosumatorism și credite ieftine de consum, alții prin penurie, frig și întuneric, dar toți au înțeles că prăbușirea Zidului Berlinului era semnalul mult așteptat al afirmării unei libertăți adevărate, aceea a afirmării individului, a cetățeanului ca principală forță a progresului.
Prin ceea ce scrie, domnul Alin Tomuș dovedește nu numai că a înțeles nevoia acestei eliberări și afirmări a omului, în calitatea sa de cetățean responsabil de soarta societății și partener la reformarea instituțiilor statului, dar dovedește și harul domniei sale de propăvăduire a acestei nevoi de eliberare și afirmare. Îl numesc pe domnul Alin Tomuș ”un foarte tănâr român” și pentru că se dovedește a fi român, în sensul unui patriotism profund, dar modern, în care aparteneța sa la națiune capătă aspecte constructive de largă deschidere fără nici o umbră de naționalism patriotard, din păcate, destul de frecventă în zona ardelenească în care trăiește. Este extrem de reconfortant și încurajator, pentru un român de vârsta mea, apariția pe piața ideilor și opiniilor a unui tânăr de talent și cu voința evidentă de a deveni un constructor al României pe care mi-o doresc. Îmi doresc o Românie mai bogată și mai apropiată de cetățenii săi, dar, înainte de toate, îmi doresc o Românie care să se bazeze pe curajul, inteligența și devotamentul unor cât mai mulți tineri de statutul civic și intelectual al domnului Alin Tomuș.’’
București, 15 februarie 2012
Prof. univ. dr. Mircea Cosea
Felicitari, Alin!