Miercuri, 20 martie 2024, în prima săptămână a Postului Sfintelor Paști, zi în care Biserica noastră face pomenirea Sfinților Cuvioși Mucenici din Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfințit, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din orașul Marii Uniri. Începând cu ora 8.00, Întâistătătorul Eparhiei noastre a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte-sfințite la Catedrala Reîntregirii. În cadrul slujbei, la momentul rânduit, tânărul Sergiu Maxim a fost hirotonit diacon.
În Postul Mare, în zilele de luni până vineri (cu excepția zilelor aliturgice, a Praznicului Bunei Vestiri și a Joii celei Mari) se oficiază Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte-sfințite, slujbă al cărei autor este considerat a fi Sfântul Grigorie Dialogul (†604). Această rânduială liturgică a apărut ca urmare a dorinței credincioșilor de a primi Sfânta Euharistie și în zilele de peste săptămână din perioada Postului Sfintelor Paști, timp în care nu se săvârșește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur și a Sfântului Vasile cel Mare.
Fii primul care comentează