Marți, 5 martie 2019, ora 17.00 la Museikon va fi vernisată expoziția Liviu Lăzărescu – pictorul muzelor de la Mărtinești.
Mărtineștiul este satul din județul Hunedoara situat între Simeria și Orăștie, locul de origine al pictorului Liviu Lăzărescu, iar muzele care l-au inspirat sunt icoanele pe sticlă care constituiau podoaba cea mai de preț a caselor mărtineștenilor de altădată. Vechi sat transilvan din care nu puteau lipsi icoanele pe sticlă, Mărtineștiul a avut – spre deosebire de toate celelalte sate transilvănene – șansa de a-l da culturii române pe Liviu Lăzărescu.
Ucenic al maestrului Corneliu Baba, căruia, începând din 1963, i-a fost asistent, iar în cele din urmă biograf, cartea pe care a publicat-o în anul 2007 sub titlul Maestrul meu, Corneliu Baba fiind cea mai detaliată și documentată monografie dedicată marelui pictor, a cărui memorie domină încă creația artistică românească, Liviu Lăzărescu a activat peste 40 de ani la Catedra de Pictură a Institutului de Arte Plastice din București, carieră încununată în anul 2004 cu titlul de „Profesor honoris causa”. Cursurile sale de tehnica picturii și cromatologie, fundamentale pentru formarea oricărui artist, publicate în 1994 (Pictura în ulei) și în 2009 (Tehnica picturii în ulei și Culoarea în artă), vor continua să fie de folos următoarelor generații de studenți, iar talentul literar, exprimat în realizarea emisiunilor radiofonice și mai ales în redactarea monografiei dedicate satului său natal, Mărtinești, vechiul meu sat transilvan (2006), face din acest volum un reper de invidiat pentru orice încercare de alcătuire a unor lucrări similare.
Omagiat anul trecut printr-o mare expoziție retrospectivă deschisă la Palatul Parlamentului, în sala „Constantin Brâncuși”, pictorul Liviu Lăzărescu poposește la Museikon cu seria de creații denumită „Mărtineștene”, un grup de naturi statice cu icoane care îmbină două dintre temele favorite ale artistului: maternitatea și florile, care, alături de portret, l-au consacrat între cei mai sensibili pictori contemporani, o sensibilitate artistică ce dublează o profundă sensibilitate umană.
Expoziția și catalogul, care va fi lansat cu ocazia vernisajului se înscriu între evenimentele culturale de înaltă calitate propuse în acest an de Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, la care albaiulienii sunt invitați și așteptați zilnic.
Manifestarea este organizată de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.
Fii primul care comentează